23.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialFacebook a lansat noua cască virtuală Oculus Go, fără fir și la...

Facebook a lansat noua cască virtuală Oculus Go, fără fir și la un preț accesibil

Fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, a prezentat miercuri noua cască de realitate virtuală Oculus Go, fără fir și la un preț accesibil, cu intenția de a dezvolta această tehnologie pentru publicul larg, informează AFP, via Agerpres.

Casca Oculus Go vor fi disponibilă începând de anul viitor, la prețul de 199 de dolari, a anunțat Mark Zuckerberg, cu ocazia unei prezentări în cadrul conferinței anuale a dezvoltatorilor, găzduită de orașul San José, în Silicon Valley.

Potrivit fondatorului Facebook, Oculus Go este ''punctul de echilibru'' între realitatea virtuală experimentată pe smartphone și cea obținută cu ajutorul calculatoarelor performante. Cu ajutorul acestui nou instrument, utilizatorul se poate deplasa în lumea reală fără a fi conectat la un calculator.

''Este un nou tip de cască autonomă care nu necesită conectarea la un telefon sau cablu'', a precizat Zuckerberg. Oculus Go folosește camere interne și senzori pentru a reproduce mișcările în lumea virtuală.

În ciuda succesului limitat înregistrat de prima generație de căști, Oculus Rift, care avea nevoie să fie conectată la un calculator, Facebook dorește să sublinieze intenția companiei de implicare pe piața produselor pentru realitatea virtuală. '

'Dorim ca un miliard de oameni să poată accesa realitatea virtuală'', a declarat Mark Zuckerberg. ''Ne așteaptă un drum dificil, dar realitatea virtuală ne va schimba modul de a vedea lumea și ne va îmbunătăți viața''.

Cu noul model Oculus Go, Facebook încearcă să pătrundă pe piața produselor destinate realității virtuale, dominată în prezent de compania Sony, producătoarea echipamentelor și a consolei PS4.

Cele mai citite

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...

Regele Charles, un an de la încoronare. Aniversare fără fast

Pe data de 6 mai se împlinește un an de la încornarea regelui Charles. Însă nu va fi o zi cu fast pentru Regele...

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...
Ultima oră
Pe aceeași temă