19.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialGabriela Firea a anunțat cine este noul manager al Spitalului Colentina

Gabriela Firea a anunțat cine este noul manager al Spitalului Colentina

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat joi cine este noul manager interimar al Spitalului Colentina. Este vorba de Mircea Laza, care a deținut funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență Deva.

"Am avut mai multe întâlniri, câteva interviuri şi am decis ca managerul interimar al Spitalului Colentina să fie domnul Laza Mircea, care a fost managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva", a spus Firea.





Călin Mircea Laza a condus Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva din vara anului 2012, fiind susţinut de PNL, şi până în august 2016, când a demisionat.

Laza, a explicat într-o scrisoare transmisă presei locale, care au fost motivele pentru care a decis să îşi dea demisia de la conducerea unităţii sanitare. "Atunci când nu există o viziune comună, când, cu orice preţ, lucrurile se vor a fi schimbate, când tot ce ieri ai apreciat, mâine urmează a fi blamat, când barierele respectului faţă de semeni sunt trecute cu bocancii, realizezi că vine un punct… şi de la capăt.

Le mulţumesc tuturor celor care m-au învestit cu încredere şi îi sfătuiesc pe toţi cei ce îşi desfăşoară profesiile şi munca în cadrul SJU Deva, să continue să facă acest lucru cu demnitate, în ciuda unor speculaţii şi încercări de denigrare apărute în spaţiul public. Să fie mândri de ceea ce au făcut şi ceea ce vor face, pentru că doar ceea ce faci rămâne în urma ta. În rest… verba volant”, şi-a motivat Laza demisia. Ulterior, el a fost numit la conducerea Compartimentului Comercial din cadrul Complexului Energetic Hunedoara.

Managerul interimar al Spitalului Colentina, Silvi Ifrim, a demisionat, miercuri, primarul Capitalei, Gabriela Firea, spunând că a acceptat demisia lui Silvi Ifrim, care "poate că nu a avut disponibilitatea de a dialoga şi de a înţelege toate tensiunile din spital". Decizia vine pe fondul scandalului creat după demisia medicilor Ionuţ Gobej şi Dorin Bica.



Fondatorul Secției de Neurochirurgie de la Spitalul Colentina, medicul Ionuț Gobej, și neurochirurgul Dorin Bica au demisionat, luni, din funcții din cadrul unității spitalicești. Medicii și-au anunțat intenția, într-o postare pe Facebook, adăugând că decizia vine ca urmare nevoii de a refuza 60 de pacienţi cu tumori cerebrale complexe din cauza lipsei şi a pierderii de personal, a programului operator restricţionat şi a lipsei de consumabile şi medicamente.



Cele mai citite

Echipă mixtă română de tenis de masă, calificată la Olimpiadă

Perechea română alcătuită din Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs s-a calificat pentru proba de dublu mixt din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, a...

Astronauții dezvăluie ce miros unic are spațiul cosmic

După ce se întorc din ieșirile în spațiu astronauții simt în mod regulat un miros unic atunci când își scot căștile, iar colegii lor...

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă