17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialKlaus Iohannis se duce la mare în extrasezon. Președintele va fi prezent...

Klaus Iohannis se duce la mare în extrasezon. Președintele va fi prezent luni la Constanța, la deschiderea anului universitar

Preşedintele Klaus Iohannis va fi prezent luni la manifestările prilejuite de deschiderea anului universitar la Constanţa, evenimentul fiind organizat de Primărie, în Piaţa Ovidiu. La ceremonie vor fi prezenţi studenţi ai Universităţii Ovidius, ai Universităţii Maritime şi ai Academiei Navale “Mircea cel Bătrân”.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Constanţa, pe 2 octombrie, de la ora 11,00, în Piaţa Ovidiu se va desfăşura evenimentul prilejuit de deschiderea anului universitar 2017-2018, ceremonia fiind marcată de prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis.

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Constanţa în parteneriat cu Universitatea Ovidius, Universitatea Maritimă şi Academia Navală “Mircea cel Bătrân”. Accesul publicului se va face între orele 09,30 – 10,30.

Accesul autovehiculelor în zona peninsulară a Constanţei, luni, între orele 8,00 – 13,00 se va  face prin prezentarea unui act de identitate din care rezultă că utilizatorul autoturismului domiciliază în zona afectată de restricţii (în cazul riveranilor), sau deţine un permis de trecere eliberat de autorităţile competente. În zonă va fi interzis accesul taxiurilor, mijloacelor de transport particular (autoturisme, microbuze, maxi-taxi) în interiorul perimetrului de siguranţă, cu excepţia autovehiculelor aparţinând instituţiilor publice/persoanelor invitate/acreditate să participe la acest eveniment.

Totodată, maşinile care aprovizionează firmele din în zona de siguranţă vor avea acces doar până la ora 7,00. Primăria municipiului Constanţa recomandă constănţenilor care vor lua parte la evenimentul organizat luni, în Piaţa Ovidiu să folosească mijloacele de transport în comun ori să aleagă deplasarea pietonală, în acest fel se vor evita blocajele auto în zona peninsulară a oraşului.

Este pentru al doilea an consecutiv când deschiderea anului universitar are loc în Piaţa Ovidiu, la evenimentul din 2016 fiind prezente Universitatea Ovidius şi Universitatea Maritimă, acestora adăugându-li-se în acest an şi Academia Navală “Mircea cel Bătrân”.

Cele mai citite

Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6 miliarde de lei

Ministerul Finanţelor a planificat să se împrumute, luna aceasta, cu aproape 6 miliarde de lei de la băncile comerciale. Suma este mai mică cu...

Tarife pe litoral de 1 Mai. A înlemnit când i-a venit nota de plată pentru 4 sucuri și mâncare

Turiștii plecați pe litoralul românesc în aceste zile de vacanță au parte de surprize neplăcute, mai ales când le vine nota de plată. Mulți...

Mesajul de Paști al Patriarhului Daniel: ,,Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”

Patriarhul Daniel a transmis credincioșilor un mesaj cu ocazia Sfintelor Paști: „Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos cel Răstignit este adevărul central al Sfintei...
Ultima oră
Pe aceeași temă