13.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialLiviu Pop: Cel mai mare deranj pe care l-am făcut e cel...

Liviu Pop: Cel mai mare deranj pe care l-am făcut e cel legat de manualele auxiliare

Ministrul Educației, Liviu Pop, a declarat într-un interviu pentru Agerpres că cel "mai mare deranj" pe care l-a făcut în mandatul său este cel legat de materialele didactice auxiliare.

Ministrul susține că este problema "baronilor manualelor" și a "evazioniștilor" în ce măsură au reușit să inducă în opinia publică ideea remanierii sale.

"Am avut sprijinul președintelui partidului, al colegilor din partid vizavi de măsurile curajoase din programul de guvernare. Știu însă că cel mai mare deranj pe care l-am făcut este cel legat de auxiliare. Știu că baronii manualelor, evazioniștii — nu cei care sunt de bună-credință, sunt edituri de bună-credință și nu vreau să-i pun la pachet — au fost foarte deranjați. Cât au reușit ei să impună în mass-media, în opinia publică ideea de remaniere e problema lor. Eu le-am spus-o voalat că rezist pe acest subiect și insist să nu-și irosească energia aici", a afirmat ministrul.

Liviu Pop a adăugat că toate deciziile pe care le-a luat în fruntea ministerului au adus o plusvaloare sistemului de învățământ, iar elevii și profesorii au de câștigat prin măsurile care au fost luate în mandatul său.

"Nu am emoții din punctul acesta de vedere și toate deciziile pe care le-am luat știu că au adus un plusvaloare sistemului de învățământ și asta e foarte important. Elevii din România, profesorii au de câștigat din măsurile pe care le-am luat, indiferent cât de multe valuri au încercat să facă unii în sistem", a susținut ministrul.

Pop este convins că ministrul care ar veni în locul său va continua să pună în aplicare prevederi ale programului de guvernare.

"Dacă mâine nu mai sunt ministru, nu am nicio problemă. Sunt convins că acel ministru care va veni după mine va face și mai bine ceea ce am făcut eu, dar cu siguranță am dus în cele patru-cinci luni de mandat, cât am stat aici, am dus programul de guvernare la îndeplinire și asta cred că o face fiecare coleg de-al nostru din Guvern", a mai susținut Liviu Pop.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Iga Swiatek şi Arina Sabalenka se vor duela în finala turneului de la Madrid

La fel ca anul trecut, finala turneului WTA 1000 de la Madrid le va pune față în față pe poloneza Iga Swiatek şi belarusa...

România, debut de vis la Campionatul European de Culturism şi Fitness! Sportivii noștri au cucerit 21 de medalii în prima zi

Lotul național al României a câștigat un număr record de 21 de medalii (11 de aur, 6 de argint și 4 de bronz) în...

Atacurile asupra libertății presei, la nivel mondial, s-au intensificat. Siguranța jurnaliștilor în România, motiv de îngrijorare

Atacurile politice asupra libertăţii presei, inclusiv detenţia jurnaliştilor, suprimarea instituţiilor media independente şi difuzarea pe scară largă a dezinformării s-au intensificat în mod semnificativ...
Ultima oră
Pe aceeași temă