15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialMinisterul Apărării spune care pensii militare cresc şi care scad

Ministerul Apărării spune care pensii militare cresc şi care scad

Ministrul Apărării, Gabriel Oprea, consideră că scandalul recalculării pensiilor militarilor se datorează „linşajului mediatic”.

Toate pensiile de până în 3.000 de lei ale celor cu carieră militară completă cresc după recalculare, reiese din datele publicate miercuri de ministerul de resort. Mai exact, 1.913 foşti militari din totalul de 3.272 ale căror dosare au fost procesate până acum, vor primi mai mulţi bani, în timp ce doar 717 persoane cu pensii de peste 3.000 de lei vor încasa mai mult de la stat. Alţi 642 de pensionari cu stagiu complet şi pensie mai mare de 3.000 de lei vor primi mai puţin după recalculare.

În cazul celor cu carieră militară incompletă, din totalul de 22.526 de dosare analizate, 19.262 sunt sub 3.000 de lei. Dintre acestea, doar 4.158 vor scădea, restul vor creşte. De asemenea, 559 de pensii din categoria celor de peste 3.000 de lei vor creşte, restul vor scădea. Baza de date pusă la dispoziţie de MApN va fi actualizată săptămânal cu cele aproximativ o mie dosare care sunt procesate în fiecare zi, promite ministrul Gabriel Oprea.

Oprea dă vina pe media

În prima sa intervenţie de la debutul scandalului pe tema recalculării pensiilor militarilor, şeful Apărării nu şi-a asumat responsabilitatea pentru haosul din sistem. Ba dimpotrivă. El a arătat cu degetul spre adversarii politici şi spre mass-media, despre care crede că încearcă să-i manipuleze pe rezervişti. „Practic, s-a minţit cu cifrele oficiale pe masă. S-a făcut abstracţie în mod voit de tot ceea ce au comunicat reprezentanţii ministerului. S-au prezentat date incomplete”, a afirmat ministrul. În pofida datelor prezentate de Gabriel Oprea, membrii Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate nu renunţă la marşul de protest anunţat pentru 24 ianuarie în Bucureşti. Militarii protestează astfel împotriva refuzului Guvernului de a aplica hotărârile Înaltei Curţi de Casaţie care suspendă recalcularea pensiilor. Premierul Emil Boc susţine însă continuarea demersului de recalculare întrucât decizia instanţei se aplică individual pentru cei care au fost parte în proces. Noua lege a pensiilor prevede calcularea tuturor pensiilor în funcţie de contribuţiile plătite, guvernanţii susţinând că sunt eliminate astfel sistemele speciale de pensie din unele domenii.

Cele mai citite

Tichetele casnice: cum le pot folosi firmele și persoanele fizice

Sistemul de plată prin tichete a activităților casnice e funcțional și tocmai a fost modificat de Guvern printr-o ordonanță de urgență, deși acesta ar...

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...

Cursa pentru București. Gabriela Firea: „Am încredere în şansele mele, pentru că Bucureştiul arată mult mai rău decât acum patru ani”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că are încredere în şansele sale la alegeri, deoarece, după propriile spuse, Bucureştiul arată „mult...
Ultima oră
Pe aceeași temă