17.2 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialOMV Petrom a anunţat că va vinde câteva zăcăminte deţinute în România....

OMV Petrom a anunţat că va vinde câteva zăcăminte deţinute în România. Utima acțiune de acest gen a avut loc la 1 august

Compania OMV Petrom a lansat o nouă rundă de vânzări de zăcăminte, după ce la 1 august a transferat 19 zăcăminte „marginale”, a anunţat directoarea generală Mariana Gheorghe, odată cu transmiterea rezultatelor financiare către Bursa de Valori Bucureşti (BVB), informează joi Mediafax.

„La 1 august a avut loc transferul a 19 zăcăminte marginale. În acord cu strategia noastră de valoare mai presus de volum, am iniţiat o nouă rundă de vânzări de zăcăminte”, se arată în datele trimise către BVB.

Contractul de vânzare a parcului eolian Dorobanţu a fost semnat în luna iulie, ca parte a strategiei de concentrare pe activităţile de bază. Centrala electrică Brazi şi-a reluat operaţiunile la jumătate din capacitate în data de 5 iulie.

OMV Petrom a înregistrat un profit net atribuibil acţionarilor de aproape 1,2 miliarde de lei în primele şase luni din 2017, după ce a raportat în al doilea trimestru un profit de peste 590 de milioane de lei.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Zona din fața casei – amenajări necesare pentru a completa estetic și funcțional spațiul

În fața casei tale, există o zonă care poate fi un spațiu deosebit pentru a-ți...

Unicat în România! Grădini plutitoare pe lac, aranjamente gigant, zeci de mii de ghivece la West Side Flower Fest, cel mai mare festival de...

Dăm startul verii la cea de-a doua ediție a West Side Flower Fest! Va avea loc din 31 mai până în 2 iunie, în...

Controverse legate de camere video în sălile de clasă ale școlilor

Reprezentanții profesorilor se opun proiectului prin care Guvernul vrea să impună instalarea camerelor video de supraveghere în sălile de curs ale școlilor. În data de...
Ultima oră
Pe aceeași temă