14.8 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSpecialPolonia va construi cea mai modernă închisoare din Europa

Polonia va construi cea mai modernă închisoare din Europa

Polonia va construi în orașul Brzeg, din sud-vestul țării, cea mai modernă închisoare din Europa, informează, joi, agenția de presă PAP citată de Agerpres.

Costurile acestui proiect sunt estimate la 500 de milioane de zloți (119 milioane de euro).

Centrul va putea primi până la 1.500 de deținuți, dintre care câteva sute vor avea posibilitatea să lucreze în atelierele care vor fi amenajate în interiorul închisorii, care ar urma să fie finalizată în anul 2021.

Ministrul adjunct al Justiției, Patryk Jaki, a declarat că, ani la rând, sistemul penitenciar din Polonia nu a beneficiat de niciun fel de program de modernizare. "Schimbăm acest lucru. Prin măsurile noastre, printre care investiții de genul celei de la Brzeg, aducem sistemul penitenciar din secolul al XIX-lea direct în secolul al XXI-lea", a apreciat oficialitatea poloneză.

Generalul Jacek Kitlinski, directorul general al sistemului penitenciar polonez, a declarat că, datorită programului de modernizare a acestui sistem, există șansa unei îmbunătățiri a condițiilor din închisori, ceea ce va duce totodată la creșterea efectelor resocializării.

Generalul Kitlinski a subliniat că, din cauza anilor îndelungați de neglijență, numeroase închisori poloneze nu îndeplinesc standardele actuale însă, datorită eforturilor în curs, situația se îmbunătățește.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Înțelegerea Declarației 700

Declarația 700 este un instrument esențial în cadrul sistemului de administrare fiscală din România, utilizat atât de antreprenori cât și de alte entități de...

Candidat PSD la primărie, acuzat de corupție și un prejudiciu de 5,7 milioane de lei

Toma Sandu, un apropiat al familiei Bădălău, s-a prezentat miercuri în fața procurorilor DNA pentru a fi informat cu privire la calitatea sa...
Ultima oră
Pe aceeași temă