19.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialRAR si Directia Muncii, decapitate din cauza nepotismelor

RAR si Directia Muncii, decapitate din cauza nepotismelor

Inspectorii Corpului de Control al ministrului Muncii au confirmat neregulile descoperite de prefectul judetului Cluj, Alin Tise, la Directia de Munca si Solidaritate. Fostul sef al acestei institutii, Virgil Vinasi, actuala directoare adjuncta, Mihaela Mihaiu, si unul dintre consilierii sai, Ana Barsan, au infiintat o firma in care apareau drept actionari fiicele sau mamele acestora.
Societatea respectiva a obtinut, fara licitatie, contracte de consultanta mai mari de cinci miliarde lei, din fondurile Ministerului Muncii. Cei trei functionari vor fi trimisi in fata comisiilor de disciplina si apoi, probabil, vor fi concediati.
Pentru ca Mihaela Mihaiu detine o functie de conducere, in conformitate cu statutul functionarilor publici, ea va fi anchetata de comisia de disciplina din cadrul Ministerului Muncii, in timp ce ceilalti functionari vor fi verificati de comisia de disciplina a Directiei Judetene de Munca si Solidaritate Sociala.
Banii pe care i-a primit firma celor trei provin din fondurile de care dispune Centrul Regional de Formare Profesionala a Adultilor, iar societatea directorilor de la Directia de Munca oferea servicii de selectare a instructorilor care lucrau pentru Centrul Regional. Directorul centrului, Adrian Tinis, va fi verificat, la randul sau, de catre inspectorii Prefecturii.
Directia Muncii nu este singura institutie din judet cu probleme. Directoarea filialei Registrului Auto Roman, Brandusa Botezan, si-a dat demisia dupa ce o echipa de control trimisa de prefect a descoperit o serie de nereguli. Rudele membrilor conducerii institutiei din Cluj aveau firme care faceau afaceri cu clientii institutiei.
Potrivit conducerii RAR, inspectorii nu au gasit “nereguli majore” in activitatea filialei.
Echipele de control mai sustin ca functionarii Registrului din judet care detin firme cu activitati conexe celei a RAR nu s-ar afla in conflict de interese. Controalele la reprezentanta din Cluj au fost demarate in urma unor materiale de presa care acuzau nereguli in functionarea reprezentantei. Postul de director al filialei RAR va fi ocupat, incepand din luna februarie, de inginerul Gheorghe Cora, iar fosta directoare Brandusa Botezan va colabora cu noua conducere, ramanand angajata institutiei.

Cele mai citite

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...

Despre iubirea creștină

Despre om se vorbește azi mai mult fragmentar – ca ființă capabilă să muncească, cerebrală, ca una care are idealuri și întreprinde, una  care...

Astronauții dezvăluie ce miros unic are spațiul cosmic

După ce se întorc din ieșirile în spațiu astronauții simt în mod regulat un miros unic atunci când își scot căștile, iar colegii lor...
Ultima oră
Pe aceeași temă