19.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialSUA ar putea include din nou Coreea de Nord pe lista țărilor...

SUA ar putea include din nou Coreea de Nord pe lista țărilor care susțin terorismul

Secretarul de stat Rex Tillerson a anunțat că Statele Unite ar putea include din nou Coreea de Nord pe lista țărilor care sprijină terorismul, informează Reuters citată de Agerpres.

"Revizuim toate statutele Coreei de Nord, atât în privința sponsorizării de stat a terorismului, cât și a altor modalități prin care putem face presiuni pe regimul de la Phenian să reia cooperarea cu noi, dar o cooperare de pe o poziție diferită de cea de la discuțiile precedente", a declarat miercuri Tillerson.

"Evaluăm toate aceste opțiuni", a precizat șeful diplomației americane.

Rex Tillerson a mai afirmat că "un Iran necontrolat are potențialul de a o lua pe același drum ca și Coreea de Nord și de a lua după el întreaga lume". "O politică completă față de Iran necesită abordarea tuturor amenințărilor din partea Iranului și este clar că sunt multe", a continuat Tillerson.

Miercuri, Teheranul a fost ținta criticilor și din partea secretarului american al apărării, Jim Mattis, care a declarat în Arabia Saudită că Iranul este prezent în toate problemele din Orientul Mijlociu. Președintele Statelor Unite, Donald Trump, ceruse deja revizuirea întregii politici față de Iran, inclusiv a sancțiunilor.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Rusia amenință că va lovi instalații militare britanice după declarațiile lui David Cameron

Armata rusă ar putea lovi ”orice instalaţie sau echipament militar britanic pe teritoriul ucrainean şi nu numai”, în cazul în care Kievul va folosi...

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...

Echipă mixtă română de tenis de masă, calificată la Olimpiadă

Perechea română alcătuită din Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs s-a calificat pentru proba de dublu mixt din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă