17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialVladimir Putin crede că susţinerea separatismului de către unele state europene a...

Vladimir Putin crede că susţinerea separatismului de către unele state europene a declanşat criza catalană

Vladimir Putin crede că susţinerea separatismului de către unele state europene şi situaţia din Kosovo au declanşat amplificarea tendinţelor separatiste, care au avut ca rezultat criza din regiunea spaniolă Catalonia, potrivit Mediafax.

"Privind situaţia din Catalonia, am văzut condamnarea unanimă a susţinătorilor independenţei de către Uniunea Europeană şi de către alte state. Nu pot să nu fac următoarea observaţie: ar fi trebuit să vă gândiţi mai devreme la asta. Cumva nu a sesizat nimeni până acum contradicţiile din interiorul Europei, care datează de secole?

Au ştiut, nu? Da, au ştiut. Practic, Europa a salutat divizarea mai multor state de pe continent, fără a-şi ascunde bucuria în legatură cu asta. Iar acum, iată, avem Catalonia şi Kurdistan", a spus Putin.

Preşedintele Rusiei a acuzat mai multe state că practică standarde duble, în funcţie de interesul regional.

"Unii colegi străini cred că sunt luptători corecţi pentru independenţă şi libertate, dar sunt separatişti care nu îşi pot apăra drepturile chiar şi cu ajutorul mecanismelor democratice. Aceste standarde duble reprezintă un pericol serios pentru dezvoltarea stabilă a Europei şi a altor continente, pentru dezvoltarea proceselor de integrare în lume", a mai spus Putin.

Vladimir Putin a reiterat faptul că Rusia consideră situaţia din Catalonia o chestiune internă a Spaniei.

"Tot ce se întâmplă este o chestiune internă a Spaniei şi trebuie soluţionată în cadrul legislaţiei spaniole, în conformitate cu normele democratice. Ştim că actuala conducere a ţării face paşi în această direcţie", a mai precizat liderul de la Kremlin.

Cele mai citite

Slănic Prahova: Urmează noi evacuări ale populației din zona craterului produs

Alți locuitori din Slănic, din apropierea craterului produs de surparea unei străzi, vor fi evacuați, joi, după ce autoritățile din Prahova au primit informațiile...

Soluția  3 D împotriva administrației #rezist a Bucureștiului

Deși lansată târziu în cursa electorală, Gabriela Firea a ajuns rapid să-i sufle în ceafă lui Nicușor Dan, fiindcă are singurul proiect administrativ cu...

Rusia – Ucraina, ziua 778: Zelenski confirmă că summitul de pace din Elveția va avea loc în iunie

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat, astăzi, pe reţelele sale de socializare, că la Burgenstock, în Elveţia, va avea loc, în 15 şi 16...
Ultima oră
Pe aceeași temă