14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSportAcuze grave la adresa clubului OGC Nice

Acuze grave la adresa clubului OGC Nice

Potrivit avocaţilor lui Seri, clubul francez a “manipulat” valoarea de piaţă a jucătorului, ce ar fi fost prejudiciat cu 700.000 de euro, prima sa de transfer fiind micşorată când s-a despărţit în vara anului trecut de Nice pentru a merge la echipa engleză Fulham. Când Seri şi coechipierul său Maxime Le Marchand au semnat cu Fulham, Nice a anunţat că valoarea transferului a fost de circa 12 milioane de euro pentru fiecare jucător. Avocaţii lui Seri susţin că ivorianul avea atunci o valoare de piaţă de circa 18 milioane de euro, iar Le Marchand era cotat la aproximativ 6 milioane euro.

La sfârşitul anului trecut, afacerea a ajuns în vizorul comisiei juridice a Ligii franceze de Fotbal profesionist (LFP), apoi a comisiei paritare de apel a Federaţiei franceze de fotbal (FFF).

Nice a asigurat că tranzacţia a fost una curată. “Toată povestea e atât de grosolană”, a reacţionat directorul sportiv al lui Nice, Julien Fournier. El a amintit că “instanţele sportive sesizate în primă instanţă şi în apel de Jean-Michael Seri au închis dosarul”.

Conform site-ului Transfermarkt, Seri este cel mai scump jucător din campionatul Turciei, cu o cotă de piaţă de 25 de milioane euro.

Cele mai citite

Căpitanul din filmul Titanic, Bernard Hill, s-a stins din viață la vârsta de 79 de ani

Vestea tristă a trecerii în neființă a actorului britanic Bernard Hill a îndoliat comunitatea artistică și fanii din întreaga lume. Bernard Hill, cunoscut pentru...

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...

VIDEO. Vladimir Putin, prezent la slujba de Înviere, oficiată de Patriarhul Kirill

Credincioșii, inclusiv președintele Vladimir Putin, au umplut Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova pentru slujba de Paște în timpul nopții, condusă de Patriarhul Kirill, șeful...
Ultima oră
Pe aceeași temă