15.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSportAdevăratul motiv pentru care Roger Federer nu va juca la Australian Open

Adevăratul motiv pentru care Roger Federer nu va juca la Australian Open

Responsabil de relaţiile cu jucătorii în cadrul Federaţiei australiene de tenis, Andre Sa a explicat pentru o televiziune din ţara lui de ce Federer a declarat forfait pentru acest turneu. „Principalul motiv a fost carantina. Am vorbit cu el acum o lună şi avea două opţiuni. Putea să vină cu toată familia şi să o plaseze în carantină. Problema este că Mirka (soţia lui Federer – n. r.) nu puteau ieşi din camera de hotel timp de 14 zile. El putea să iasă, să se antreneze şi să se întoarcă, dar familia nu putea. Mirka nu putea”, a afirmat Andre Sa.

A doua variantă, neagreată de Federer, era să vină singur în Australia. Potrivit lui Sa, fostul lider mondial a spus că la vârsta lui, 39 de ani, cu patru copii şi 20 de turnee de Grand Slam câştigate, nu ar trebui să fie despărţit de familia lui o perioadă atât de lungă, de cinci săptămâni.

Tenismenul elvețian, care a suferit anul trecut două operaţii la genunchi, este aşteptat să revină în competiţie la sfârşitul lui februarie sau începutul lui martie.

Cele mai citite

O mașină a luat foc pe A1 București-Pitești

Un autoturism a luat foc sâmbătă la km 34 al A1 Bucureşti-Piteşti, pe sensul de mers spre capitală, informează ISU Giurgiu, potrivit agerpres.ro. "Conducătorul auto...

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...

Floriile 2024, duminica dinainte de Paște. De ce se sfințesc ramurile de salcie

Floriile, duminica dinaintea Paștelui, reprezintă un moment de profundă semnificație în calendarul creștin. În această zi, creștinii marchează Intrarea Mântuitorului în Ierusalim, un eveniment...
Ultima oră
Pe aceeași temă