12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSportAndreea Răducan, inclusă în International Hall of Fame

Andreea Răducan, inclusă în International Hall of Fame

Cu acest prilej au fost incluşi în International Gymnastics Hall of Fame şi americanii Paul Hamm şi Nastia Lukin. Rusul Alexei Nemov, primit anul trecut în Hall of Fame, dar care nu a mai putut ajunge la ceremonia din 2017, a fost prezent şi el la festivitatea din acest an. Prin cele trei introduceri din 2018, Hall of Fame va ajunge la o componenţă de 98 de persoane din 22 de ţări, anunţă Agerpres.

Paul Hamm a fost primul gimnast american care a câştigat un titlu mondial la individual la masculin, în 2013, la Anaheim. Un an mai târziu, la Atena, devenea primul gimnast american care cucerea titlul olimpic la individual compus.

Nastia Lukin a cucerit aurul la individual compus la JO 2008 de la Beijing, unde a obţinut şi două medalii de argint, la paralele şi bârnă, precum şi o medalie de bronz la sol.

Andreea Răducan va rămâne în istoria iubitorilor gimnasticii prin faptul că a fost deposedată de titlul olimpic la individual compus în 2000, la Jocurile Olimpice de la Sydney, după ce a fost depistată pozitivă la pseudoefedrină, în urma unor pastile date de medicul lotului pentru răceală. Răducan a rămas în cele din urmă doar cu medalia de aur cucerită cu echipa.

Răducan a cucerit aurul cu echipa la Campionatele Mondiale de la Gent, unde a obţinut bronzul la individual compus şi aurul la bârnă şi sol, precum şi o medalie de bronz la sărituri.

La vârsta de 33 de ani, Andreea Răducan a fost aleasă anul trecut preşedintă a Federaţiei Române de Gimnastică.

Răducan va fi al unsprezecelea reprezentant al României inclus în International Gymnastics Hall of Fame, după Nadia Comăneci (1993), Bela Karolyi (1997), Ecaterina Szabo (2000), Teodora Ungureanu (2001), Daniela Silivaş (2002), Simona Amânar (2007), Octavian Bellu (2009), Lavinia Milosovici (2011), Gina Gogean (2013), Aurelia Dobre (2016).

Cele mai citite

Klaus Iohannis, mesaj cu prilejul sărbătorilor Pascale

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis sâmbătă, 4 mai 2024, un mesaj cu prilejul Sărbătorilor Pascale celebrate de credincioșii ortodocși, greco-catolici, armeni și de cultele neoprotestante. “Sărbătoarea Sfintelor...

Rareș Bogdan, atac la Nicușor Dan: A-i da un vot înseamnă a-l arunca pe apa sâmbetei

"Este important Bucureștiul și îl sprijinim cu toată forța pe Sebastian, dar în următoarele 40 de zile sper să nu va trebui să răspundem...

Două locuințe din localitatea Voroneț au fost cuprinse de flăcări

Un incendiu a afectat, sâmbătă, în ajunul Paştelui, două locuinţe din localitatea Voroneţ, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă