Echipa ilfoveană a reuşit să deschidă scorul în minutul 10 prin Mihai Căpăţînă, însă până la pauză Astra Giurgiu a reuşit să egaleze prin golul înscris de Denis Alibec (minutul 42).
Golul victoriei formaţiei giurgiuvene a fost marcat în minutul 56 de Valentin Gheorghe.
Astra Giurgiu a reuşit prima victorie în ediţia 2019-2020 a Ligii I, după ce în primele două etape a remizat pe teren propriu cu FC Botoşani (2-2) şi a pierdut în deplasare cu CSM Poli Iaşi (0-1).
În acelaşi timp, formaţia condusă de Cristiano Bergodi rămâne şi după etapa a 3-a fără victorie în noua ediţie de campionat.