15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSportBernadette Szocs, cea mai bună jucătoare de tenis de masă din Europa

Bernadette Szocs, cea mai bună jucătoare de tenis de masă din Europa

Szocs a învins-o în finală pe olandeza Jie Li, deţinătoarea trofeului, cu scorul de 4-1 (12-10, 8-11, 11-6, 11-5, 11-7).

La Montreux, Bernie Szocs nu a pierdut decât un set, ea învingând-o în primul tur pe Tatiana Bilenko (Ucraina) cu 4-0, în sferturi pe Georgina Pota (Ungaria) cu 4-0, iar în semifinală pe Matilda Ekholm (Suedia) cu 4-0.

Pe locul al treilea s-a clasat Elizabeta Samara, care a trecut în finala mică de Ekholm cu scorul de 4-2 (11-4, 8-11, 11-6, 11-9, 4-11, 11-8).

Competiţia a fost organizată prima oară în 1971, iar printre învingătoare se numără Olga Nemeş (1983), Emilia Ciosu (1993) şi Otilia Bădescu (1995). România are în palmares la această competiţie 4 medalii de aur, 6 de argint şi 7 de bronz. Nemeş a câştigat aurul şi în 1989, dar pentru Germania.

Premiile au totalizat 30.500 euro, atât pentru turneul băieţilor, cât şi pentru cel al fetelor. Câştigătorii vor încasa câte 6.000 euro, finaliştii – 4.000 euro, locul 3 – 2.500 euro, locul 4 – 2.000 euro etc.

Acest succes vine pentru tenisul feminin de masă românesc după medalia de aur cucerită de echipa României la Europenele de anul trecut, în componenţa Elizabeta Samara, Daniela Dodean-Monteiro (învinsă în optimi la Montreux) şi Bernadette Szocs.

Cele mai citite

Mesajul premierului Marcel Ciolacu către jurnaliști, de Ziua Mondială a Libertății Presei

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, cu prilejul Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, că activitatea de jurnalist, cu toate valenţele sale, are în sine...

Clienții români ai armatei private a Lukoil

Rușii de la Lukoil desfășoară în România o ”armată privată” mascată sub forma unei companii de protecție și pază, Traun Guard HMS, fostă...

Dinamo și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League

Dinamo Bucureşti și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League. Astfel, conform tragerii la sorți de vineri, „Dulăii” se vor lupta pentru un loc...
Ultima oră
Pe aceeași temă