12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSportBrazilia și-a dezamagit suporterii la Copa America

Brazilia și-a dezamagit suporterii la Copa America

Selecao şi-a dezamăgit din nou suporterii, într-un meci marcat de două decizii cruciale ale arbitrajului video (VAR), care a anulat două goluri marcate de echipa antrenată de Tite.

Spre final, la fel cum s-a întâmplat și la 3-0 cu Bolivia, la São Paulo, fanii gazdelor și-au fluierat propriii jucători și au strigat olé la fiecare pasă a adversarilor. Cea mai cruntă ironie. „Suntem la pământ”, afirmă Filipe Luís, neînțelegând reacția suporterilor: „Nu e ușor să-i auzi încurajând rivalii. Am dat totul pe teren, spectatorii trebuie s-o recunoască”.

La finalul meciului, Coutinho şi Dani Alves au fost supuşi controlului antidoping de către reprezentanţii CONMEBOL.

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Înțelepciunea din Sinai: Moștenirea Creștină a Mănăstirii Sfânta Ecaterina

În sălbăticia îndepărtată și stâncoasă a Peninsulei Sinai din Egipt se află o țară cu o importanță istorică și spirituală imensă pentru cele trei...

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă