15.3 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSportBulgarul Dimitar Berbatov pune ghetele în cui

Bulgarul Dimitar Berbatov pune ghetele în cui

”Deşi dacă mă gândesc nu va fi finalul, pentru că voi rămâne în fotbal într-o formă sau alta, a venit timpul ca după aproape 20 de ani de activitate să îmi închei cariera profesionistă”, a scris Berbatov, în vârstă de 38 de ani, pe contul său de Instagram.

Berbatov, care a evoluat la echipe precum Bayer Leverkusen, Manchester United sau AS Monaco, a jucat în 2017 pentru indienii de la Kerala Blasters fără a avea însă succes, iar de atunci nu şi-a mai găsit echipă.

La naţionala Bulgariei, el a avut 77 de selecţii reuşind 48 de goluri, fiind cel mai bun marcator, la egalitate cu Hristo Bonev. A reuşit să câştige de două ori cu Manchester United titlul de campion al Angliei.

Cele mai citite

Litoralulromanesc.ro: Peste 70.000 de turiști au ales litoralul pentru vacanța de 1 Mai și Paște. Mamaia, Costinești și Vama Veche – stațiunile cele mai...

Litoralul autohton a fost una dintre destinațiile cele mai căutate de români în vacanța de 1 Mai și Paște, peste 70.000 de turiști alegând...

Președintele Iohannis la Casa Albă, într-un moment special al relațiilor bilaterale. România cumpără din SUA avioane F-35, cele mai puternice din lume

Președintele Klaus Iohannis a fost primit de președintele Joe Biden la Casa Albă, în ziua de 7 mai 2024, într-un moment în care România...

România are cea mai mare creștere pentru speranța de viață în UE, dar tot la coada clasamentului este

Spania este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară de...
Ultima oră
Pe aceeași temă