13.9 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSportBurleanu avertizează Liga 1: „Cu siguranţă vom avea dificultăţi financiare”

Burleanu avertizează Liga 1: „Cu siguranţă vom avea dificultăţi financiare”

La finalul şedinţei Comitetului de Urgenţă al FRF, Răzvan Burleanu a declarat: „Cu siguranţă vom avea dificultăţi financiare. Trebuie să fii nebun să crezi că situaţia de dinainte de criză va fi aceeaşi. Când vorbim de pierderi, în primul rând nu au mai putut avea aceleaşi venituri din ticketing. În acelaşi timp, cheltuielile pentru cluburile noastre au crescut în această perioadă cu aceste măsuri sanitare. Şi această fereastră de transferuri va fi influenţată. Ne aşteptăm ca banii care vor fi în piaţă să fie mult mai puţini decât în fereastra de transferuri din anul anterior. Prin urmare, trebuie cu mare atenţie să gestionăm această situaţie. Noi invităm cluburile să fie precaute în următoarea perioadă, astfel încât să menţinem această stabilitate financiară, care este una destul de sensibilă. Dacă în primăvară nu am fi extins termenul pentru licenţieri astăzi am fi avut mult mai multe cluburi care nu şi-ar fi luat licenţa de Liga 1”, a declarat oficialul FRF.

Referitor la suporteri, Burleanu a spus că federaţia va susţine prezenţa acestora pe stadioane doar atunci când va exista o siguranţă în ceea ce priveşte sănătatea. „Ne dorim ca suporterii să revină cât mai curând pe stadion. În acelaşi timp, noi, ca federaţie vom susţine prezenţa suporterilor pe stadioane doar atunci când vom fi siguri că nu există niciun risc în ceea ce priveşte sănătatea acestora”, a mai spus Răzvan Burleanu.

Cele mai citite

Amenzi de 4,6 milioane de euro pentru 29 de retaileri. Plus: deconectarea și telemunca în UE

Comisarul european pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit, a declarat, cu ocazia zilei de 1 mai, că telemunca şi deconectarea trebuie să...

Mesajul de Paști al Patriarhului Daniel: ,,Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”

Patriarhul Daniel a transmis credincioșilor un mesaj cu ocazia Sfintelor Paști: „Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos cel Răstignit este adevărul central al Sfintei...

Accident rutier pe DN19A, în Satu Mare. Patru persoane au ajuns la spital

Patru persoane, doi copii şi doi adulţi, au fost transportate la spital în urma unui accident rutier produs joi pe DN 19A, în zona...
Ultima oră
Pe aceeași temă