14.1 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSportCerere record de bilete pentru EURO 2020

Cerere record de bilete pentru EURO 2020

Cererile provin din 213 ţări. Pentru a-i desemna pe cei care vor putea obţine bilete pe baza cererii, va fi organizată o tragere la sorţi. Ei vor fi anunţaţi cel mai târziu la mijlocul lui august, iar de atunci vor avea la dispoziţie zece zile pentru a plăti comanda.

Ceilalţi vor fi plasaţi pe o listă şi vor fi primii avertizaţi când va fi deschisă următoarea fază de vânzare a cererilor, în decembrie. Următoarea fază va începe după vor fi cunoscute ţările calificate şi va avea loc tragerea la sorţi a turneului final (pe 30 noiembrie la Bucureşti).

Fanii vor putea cumpăra atunci bilete “follow your team” (“urmăreşte-ţi echipa”) ce le vor garanta locuri la fiecare meci al echipei lor naţionale. Doar 3 milioane de bilete vor fi puse în vânzare cu ocazia acestei a 16-a ediţii a Campionatului European de fotbal.

EURO 2020 se va disputa între 12 iunie şi 12 iulie, în 12 ţări, cu participarea a 24 de echipe. Vor fi 51 de meciuri, patru dintre acestea (trei din faza grupelor, unul din optimi) pe Arena Naţională din Bucureşti.

Pentru finala de la Londra sunt 1,9 milioane de cereri de bilete, adică de 22 de ori capacitatea stadionului Wembley.

Cele mai citite

Ziua Europei: Arcul de Triumf va fi iluminat în albastru

Arcul de Triumf va fi iluminat joi, de Ziua Europei, în albastru, a anunțat Primăria Capitalei. Alte manifestări dedicate Zilei Europa vor avea loc...

Rusia avertizează Franța că-i va ataca eventualele trupe trimise în Ucraina

Rusia a avertizat miercuri Franţa că, dacă preşedintele Emmanuel Macron va trimite trupe în Ucraina, atunci acestea vor fi văzute ca ţinte legitime de...

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, trimis în judecată de DNA pentru cumpărare de influență

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, potrivit agerpres.ro. ''Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale...
Ultima oră
Pe aceeași temă