13.1 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSportCupa Mondială îl poate trimite pe Neymar la Real Madrid, din vară

Cupa Mondială îl poate trimite pe Neymar la Real Madrid, din vară

Cupa Mondială ar putea cântări decisiv pentru grăbirea mutării care ar putea stabili noi repere financiare amețitoare. Un coleg al brazilianului susține că decarul de pe Parc des Princes ar putea ajunge încă din această vară pe Santiago Bernabeu, cu un an mai devreme decât se stabilise inițial. “Dacă Neymar câștigă Cupa Mondială, cu siguranță nu va mai călca din nou la Paris”, a precizat, potrivit spaniolilor de la Mundo Deportivo, un coleg al lui Neymar de la PSG și de la naționala Braziliei, care este și bun prieten cu acesta.

Publicația citată precizează că suma de transfer ar fi în jurul a 250 sau 260 de milioane de euro, peste recordul stabilit anul trecut, când PSG i-a plătit Barcelonei 222 de milioane de euro în schimbul brazilianului.

Mai mult, publicația Liberation notează că tatăl lui Neymar a început deja mișcările prin care vrea să îi convingă pe șefii lui PSG să îl vândă pe decarul noii campioane a Franței. Și aici e prezentat Realul drept cea mai probabilă destinație, precizându-se că Neymar senior nu ia în calcul o mutare în Anglia sau la Bayern, singurul club din Germania care și-ar putea permite un asemenea transfer.

Neymar a revenit vineri la Paris, acolo unde își va face ultima parte a recuperării, însă atât clubul, cât și jucătorul au ținut să clarifice că nu există nicio posibilitate ca jucătorul să mai joace în finalul acestui sezon. Toată munca pe care se concentrează acum Neymar este ca acesta să fie apt pentru Cupa Mondială din Rusia, care va debuta pe 14 iunie.

Cupa Mondială din Rusia se va disputa între 14 iunie şi 15 iulie, iar Brazilia a fost repartizată în grupa E, alături de Elveția, Costa Rica și Serbia.

Presa spaniolă a mai speculat, în ultimele luni, pe fondul unui sezon nereușit pentru Real Madrid în La Liga, chiar de un schimb Neymar – Cristiano Ronaldo, între PSG și campioana la zi a Ligii Campionilor.

Cele mai citite

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...
Ultima oră
Pe aceeași temă