27.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSportDalic: Unii jucători au evoluat într-un picior

Dalic: Unii jucători au evoluat într-un picior

“Sunt mândru de ceea ce jucătorii noştri au făcut azi, de forţa pe care au arătat-o, rezistenţa, energia…. Voiam să fac schimbări, dar nimeni nu voia să iasă, toţi îmi spuneau <pot să alerg în continuare>. Unii fotbalişti au evoluat cu mici accidentări, care i-ar fi împiedicat să evolueze în alte meciuri. Doi au jucat într-un picior, dar nu s-a văzut”, a declarat Dalic, potrivit agenţiei Belga.

Slecţionerul croat şi-a amintit de partida din semifinalele ediţiei din 1998 a Cupei Mondiale, când Franţa a învins Croaţia în semifinale, cu 2-1 (Suker ’46 / Thuram ’47 şi ’69), înainte de a deveni campioană mondială. El spune că nu se gândeşte la o revanşă în faţa francezilor în finala actualei ediţii.

“În 1998, eram suporter în Franţa la primele trei meciuri. Toată lumea îşi aminteşte de acest meci cu golurile lui Thuram. Vorbim despre el de 20 de ani. Îmi amintesc că am sărbătorit golul lui Suker. Imediat ce ne-am aşezat, Franţa a egalat. Nu căutăm să ne luăm revanşa. Ne vom pregăti doar pentru a disputa cel mai bun meci al nostru în acest turneu, în finală”, a precizat el.

Reprezentativa Croaţiei a învins, miercuri, la Moscova, cu scorul de 2-1, după prelungiri, selecţionata Angliei, şi s-a calificat pentru prima oară în istoria sa în finala Cupei Mondiale.

Pentru Croaţia au marcat Perisici ’68 şi Mandzukici ‘109, iar pentru Anglia a înscris Tripper ‘5.

În finală, naţionala Croaţiei va evolua contra Franţei, duminică, la Moscova. Anglia va evolua contra Belgiei, sâmbătă, în finala mică.

Cele mai citite

Președintele Iohannis la Casa Albă, într-un moment special al relațiilor bilaterale. România cumpără din SUA avioane F-35, cele mai puternice din lume

Președintele Klaus Iohannis a fost primit de președintele Joe Biden la Casa Albă, în ziua de 7 mai 2024, într-un moment în care România...

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...

Nicușor Dan și problemele nerezolvate ale traficului bucureștean

În 2020, Nicușor Dan promitea o rezolvare rapidă a situației infernale a traficului din Capitală, prin colaborarea cu un specialist adus din New York...
Ultima oră
Pe aceeași temă