14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSportDjokovic revine în elită

Djokovic revine în elită

Odată cu succesul din finala contra lui Kevin Anderson, 6-2, 6-2, 7-6 (3), sârbul a pus capat unui an agonizant, care a început tot la SW19, odată cu abandonul din setul al doilea al meciului din sferturi contra lui Tomas Berdych.

Motivul? O problemă mai veche la cot, care se acutizase și care a necesitat în cele din urmă o operație pentru a fi rezolvată. În toată această perioadă, Nole a suferit enorm, pentru că s-a trezit așteptând la coadă pentru o glorie care părea să nu mai vină. Jucătorul care dominase cu autoritatea unui tiran circuitul masculin timp de trei ani și jumătate s-a văzut nevoit să bată pe la ușile turneelor în cautarea unor victorii mărunte care să-i aducă aminte de el.

„Cred că am jucat împotriva mea în primele luni după operație, pentru că așteptările mele erau atât de mari, încât nu știam de ce nu pot juca la nivelul la care am făcut-o odată”, a spus el după finala din weekend.

Și tot Nole a oferit explicația acestei reveniri spectaculoase: „Există o parte din mine care crede mereu în abilitățile mele și în calitatea tenisului meu. De câte ori vin la un turneu, cred că am o șansă bună să mă lupt pentru trofeu.”

Djokovic și-a trecut în palmares al patrulea titlu la Wimbledon, astfel că a ajuns la 13 trofee de Grand Slam în cariera sa de până acum, performanță cu care se situează pe locul 4 într-un clasament all-time, după Roger Federer (20), Rafael Nadal (17) și Pete Sampras (14).

 

Cele mai citite

Un concert al unei orchestre din Hamburg a fost întrerupt de o mașină de spălat

Incident nefericit la sala de concerte Elbphilharmonie din Hamburg. În timpul unui spectacol în curs de desfășurare al renumitei orchestre de stat a Filarmonicii...

Candidata naționalistă Gordana Siljanovska – Davkova este favorită în turul al doilea al alegerilor în Macedonia de Nord

Gordana Siljanovska - Davkova, candidata opoziției naționaliste din Macedonia de Nord, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale și are șanse mari să câștige...

VIDEO. Tenis sau fotbal? Al Nassr, victorie clară împotriva Al Wehda. Cristiano Ronaldo bifează al 66-lea hat-trick din carieră

Cristiano Ronaldo continuă să impresioneze în campionatul Arabiei Saudite, demonstrând încă o dată de ce este considerat unul dintre cei mai mari fotbaliști din...
Ultima oră
Pe aceeași temă