18.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSportDjokovic şi Thiem, eliminaţi în optimile de finală la Australian Open

Djokovic şi Thiem, eliminaţi în optimile de finală la Australian Open

Djokovic (30 ani), aflat în prezent pe locul 58 în ierarhia ATP, a câştigat de şase ori în cursul carierei sale Openul Australiei, ultima oară în 2016, când l-a învins în finală pe britanicul Andy Murray. Sârbul a revenit recent în competiţie după o pauză forţată de şase luni, generată de o accidentare la cot.

Hyeon Chung, în vârstă de 21 ani, ocupă locul 58 în clasamentul mondial, fiind una dintre speranţele circuitului profesionist masculin. El este primul jucător din Coreea de Sud care atinge sferturile de finală la un turneu Mare Şlem.

Jucătorul asiatic îl va avea ca adversar în turul următor pe americanul Tennys Sandgren, numărul 97 mondial, care reuşit să-l elimine, la rândul său, pe austriacul Dominic Thiem, favoritul numărul 5, în faţa căruia s-a impus în cinci seturi, 6-2, 4-6, 7-6 (7/4), 6-7 (7/9), 6-3, într-o altă partidă programată luni.

Rezultate (optimi de finală):
Roger Federer (Elveţia/N.2) – Marton Fucsovics (Ungaria) 6-4, 7-6 (7/3), 6-2
Tomas Berdych (Cehia/N.19) – Fabio Fognini (Italia/N.25) 6-1, 6-4, 6-4
Tennys Sandgren (SUA) – Dominic Thiem (Austria/N.5) 6-2, 4-6, 7-6 (7/4), 6-7 (7/9), 6-3
Hyeong Chung (Coreea de Sud) – Novak Djokovic (Serbia/N. 14) 7-6 (7/4), 7-5, 7-6 (7/3)

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...
Ultima oră
Pe aceeași temă