13.7 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSportFC Viitorul a cucerit Cupa României

FC Viitorul a cucerit Cupa României

Pentru echipa antrenată de Gheorghe Hagi acesta este al doilea trofeu din palmares, după titlul de campioană câştigat în 2017.

Victoria Viitorului, care a terminat actuala ediţie de campionat pe locul al treilea, înseamnă că Universitatea Craiova (locul 4 în Liga I) se califică în Europa League (primul tur preliminar), iar echipa lui Hagi va intra din turul al doilea preliminar al Europa League.

Astra, care a cucerit trofeul în 2014, a deschis scorul prin Denis Alibec (41), dar Viitorul a egalat în repriza secundă, prin Virgil Ghiţă (76), golul victoriei fiind reuşit de brazilianul Eric De Oliveira (105+1).

FC Viitorul a controlat jocul încă din startul celei de-a 81-a ediţii a Cupei României şi şi-a creat prima ocazie prin Ianis Hagi (5), care a şutat de la 25 metri, mingea fiind respinsă în corner de Lazar. Astra a replicat prin Alibec (9), cu un şut prins în doi timpi de Cojocaru.

Echipa din Ovidiu a continuat să joace mai bine, iar Lazar a fost la post la lovitura de cap a lui Rivaldinho (27) şi la şutul lui Hagi jr (32).

Astra a deschis scorul contrar cursului jocului, prin Denis Alibec (41), din lovitură liberă. Ultima ocazie a reprizei a fost cea a lui Vînă (45), care a şutat de la 24 metri, pe centrul porţii.

După pauză, un şut-bombă al lui Băluţă (56), de la 35 de metri, a trecut puţin pe lângă vinclu. Viitorul a egalat prin fundaşul Ghiţă (76), după un corner executat de Hagi. Astra, care l-a pierdut pe Alibec (accidentat), a rămas în zece oameni din min. 81, când Romario Pires a primit al doilea cartonaş galben.

Constănţenii au mai avut situaţii de gol prin Hagi (82), Eric (86) şi Calcan (87), dar meciul a intrat în prelungiri.

Astra a fost periculoasă prin fundaşul Radunovic (103), din lovitură liberă de la 30 metri, dar mingea a fost scoasă de Tordai de sub bară.

FC Viitorul a reuşit golul victoriei în min. 105+1, prin Eric, care a reluat în plasă centrarea lui Mladen, lăsată să treacă de Calcan.

Giurgiuvenii au fost aproape de egalare, dar Ghiţă a respins salvator de pe linia porţii, la mingea trimisă de Begue (115). FC Viitorul a fost aproape şi de al treilea gol, dar Lazar a respins şutul din unghi al lui Hagi (120).

Cele mai citite

Parașutiștii și echipajul de zbor, în pericol din cauza închirierii avioanelor AN-2 scoase din uz

Un recent accident aviatic petrecut la Aerodromul Spătaru din Buzău a adus la lumină o situație îngrijorătoare în cadrul Ministerului Apărării Naționale (MApN)....

Allen Coliban(USR) îl provoacă pe George Scripcaru(PNL-PSD) la o dezbatere privind viitorul Brașovului

Primarul USR al Braşovului, Allen Coliban, care candidează pentru un nou mandat, l-a provocat, sâmbătă, la o dezbatere privind viitorul oraşului pe principalul său...

Alexandru Rafila e convins: “Calitatea asistenţei medicale se va îmbunătăţi simţitor”

La ceremonia oficială de inaugurare a lucrărilor de construcție a Spitalului Regional de Urgență Cluj, desfășurată sâmbătă, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a subliniat că...
Ultima oră
Pe aceeași temă