15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSportFotbal: Liga din Coreea de Sud dorește scurtarea sezonului 2020

Fotbal: Liga din Coreea de Sud dorește scurtarea sezonului 2020

Reprezentanţii celor 12 cluburi s-au reunit luni pentru a discuta scenarii pentru începerea actualului sezon, care urma să debuteze pe 29 februarie, dar a fost apoi amânat din cauza pandemiei de coronavirus. Discuţiile nu au fost însă fructuoase şi nu s-a ajuns la un consens.

”Având în vedere situaţia tulbure provocată de virusul Covid-19, reprezentanţii celor 12 cluburi au acceptat că este încă de dificil să stabilească data de start a sezonului. Acum este important să stabilim data mai întâi, pentru că nu ştim câte meciuri vom putea reduce şi apoi face reprogramarea”, a declarat Lee Jong-kwoun, purtător de cuvânt al K-League.

Conform programului iniţial, cele 12 echipe participante în K-League ar urma să joace fiecare cu fiecare de trei ori în timpul sezonului regulat, înainte de accederea în play-off şi play-out. În această fază echipele se înfruntau o singură oară. Sezonul regulat din 2020 urma să se încheie pe 4 octombrie, iar play-off-ul şi play-out-ul în noiembrie.

Unele cluburi sud-coreene au disputat însă meciuri în faza grupelor din Liga Campionilor Asiei, competiţie care a fost de asemenea suspendată la începutul lunii martie.

În Asia, campionatul Chinei a fost suspendat de asemenea înainte de start, în timp ce liga japoneză s-a întrerupt după prima etapă şi ar urma să se reia pe 9 mai.

Cele mai citite

Cotnari a lansat Crama Transparentă

Cotnari, una dintre cele mai emblematice crame din România, cu o istorie îndelungată în producția de vinuri din soiuri pure, românești, lansează campania „Crama...

Premieră mondială: Urangutan care își tratează rana cu o plantă

Un urangutan din Indonezia a fost văzut în timp ce îşi trata o rană cu o plantă medicinală, fiind pentru prima dată în lume...

VIDEO. Ana Porgras, OUT de la Survivor. Vedeta a primit mii de euro de la PRO TV

Ana Porgras a fost nevoită să părăsească competiția „Survivor All Stars” în ediția difuzată pe 2 mai la PRO TV, după ce a suferit...
Ultima oră
Pe aceeași temă