12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSportFRF anunță că va fi cooperantă în controlul pe care îl efectuează...

FRF anunță că va fi cooperantă în controlul pe care îl efectuează ANAF

Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat, marți, că va fi cooperantă în controlul pe care ANAF îl efectuează asupra ei.

Controlul fusese anunțat, cu câteva ore mai înainte, de ministrul de Finanțe, Florin Cîțu.

“În urma anunţului domnului Florin Cîţu, ministrul Finanţelor Publice, privind declanşarea unui control fiscal, Federaţia Română de Fotbal îşi manifestă toată disponibilitatea de a conlucra cu ANAF în vederea desfăşurării acestuia. Acţiunea este simplificată de faptul că FRF a implementat în ultimii şase ani proceduri financiar-contabile transparente prin raportări anuale detaliate, prin digitalizarea proceselor financiare (ERP & BI), prin introducerea sistemului exclusiv de plăţi electronice pentru trasabilitatea oricărei tranzacţii, prin crearea de proceduri interne pentru achiziţii, cât şi prin toate mecanismele ISO 9001 privind managementul calităţii proceselor administrative”, precizează un comunicat postat pe site-ul FRF.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Inteligența artificială, limitată în alegerile din România. Tot prostia naturală va dicta rezultatele

IlustrațieȘ Marian Avramescu Mulți politicieni și analiști sunt îngrijorați de modul în care inteligența artificială s-ar putea implica în campaniile electorale din acest an,...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

China denunță sancțiunile SUA împotriva companiilor chineze ce ajută Rusia

China a afirmat că va lua "măsurile necesare" după anunţarea de către Washington a unor noi sancţiuni menite să paralizeze capacităţile militare şi industriale...
Ultima oră
Pe aceeași temă