13.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSportGest simbolic. Barcelona retrage distincțiile acordate dictatorului Franco

Gest simbolic. Barcelona retrage distincțiile acordate dictatorului Franco

Cu 671 voturi pentru, 2 împotrivă şi 7 abţineri, membrii adunării generale au validat retragerea a trei distincţii acordate în 1951, 1971 şi 1974 lui Franco, generalul care a condus Spania din 1939 şi până la moartea sa, în 1975.

FC Barcelona a vrut să retragă distincţiile respective încă din 2003, însă nu a putut face acest lucru, în absenţa documentaţiei adecvate, conform preşedintelui clubului, Josep Maria Bartomeu.

“Este adevărat că s-a făcut târziu, însă mai bine mai târziu decât niciodată. Acesta este şi un tribut adus taţilor şi bunicilor noştri care au suferit în timpul dictaturii”, a declarat Bartomeu.

Luna trecută, Curtea Supremă a Spaniei a autorizat, după o bătălie judiciară de un an, exhumarea rămăşiţelor lui Franco din mausoleul aflat în apropierea capitalei Spaniei.

Cele mai citite

Nouă rețea pentru a viza traficanții de migranți în domeniul digital

Discuțiile din cadrul reuniunii tematice, organizate de Comisia Europeană și Europol, au condus la concluzii cheie privind răspunsul comun la activitățile online de trafic...

VIDEO. Laura Giurcanu s-a despărțit de fiul Andreei Esca. Influencerița s-a întors la fostul iubit

Viața sentimentală poate fi plină de surprize și răsturnări de situație, iar Laura Giurcanu pare să fi experimentat acest lucru într-o manieră cât se...

Rusia – Ucraina, ziua 779: Kremlinul spune că declarațiile lui Macron sunt parte a unei tendințe periculoase

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a descris astăzi comentariile recente ale preşedintelui francez Emmanuel Macron despre o posibilă intervenţie a Franţei în...
Ultima oră
Pe aceeași temă