Bărbatul de 42 de ani a căzut, sâmbătă, dintr-o barcă, în râul Jiu, în timp ce făcea rafting, şi a fost scos de către prieteni pe malul opus părţii carosabile.
Accidentul a fost anunțat de prietenii victimei, dar aceasta n-a mai putut fi salvată.
Evenimentul a avut loc în Defileul Jiului, în zona Lainici. Intervenţia pompierilor a fost dificilă, pentru că victima fusese scoasă din apă pe malul opus părţii carosabile.
ISU Gorj a informat că persoana căzută din barcă a fost declarată decedată de către medici.
“Aceasta a fost scoasă din apă de prieteni, însă a fost scoasă pe malul opus părţii carosabile. La faţa locului s-au deplasat două echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Tg-Jiu şi Gărzii de Intervenţie Bumbeşti-Jiu, precum şi un echipaj din cadrul SAJ”, arată ISU Gorj.
Cel care a sunat la 112 semnala faptul că persoana scoasă din apă nu este conştientă.