26.8 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSportHalep a abandonat, în China

Halep a abandonat, în China

Românca (27 ani), afectată de problemele pe care le are la spate în ultima vreme, a renunţat după 32 de minute de joc.

Halep, destul de imobilă, a început slab meciul şi a fost condusă cu 4-0, înainte de a obţine primul ghem, unul făcut cadou de adversară, care a comis două duble greşeli consecutive. Halep a apelat la sfaturile antrenorului Darren Cahill la 0-3, iar la 1-4 a primit îngrijiri medicale la vestiar, dar acestea nu au dat rezultatul scontat şi românca a fost nevoită să se retragă după ale două ghemuri.

Halep a obţinut doar patru puncte pe propriul serviciu, niciunul pe serviciul al doilea.

Jabeur (24 ani, 113 WTA), venită din calificări, o va înfrunta pe croata Donna Vekic, nr. 40 mondial, în turul al doilea.

Simona Halep a fost finalistă anul trecut la Beijing, performanţa sa ajutând-o să urce în premieră pe primul loc în clasamentul WTA.

Halep a ajuns la patru înfrângeri consecutive, după ce a pierdut finala de la Cincinnati, în primul tur la US Open şi în turul al doilea la Wuhan.

Pe tabloul principal la Beijing se mai află două românce, Mihaela Buzărnescu şi Sorana Cîrstea. Buzărnescu va juca în primul tur cu belarusa Aleksandra Sasnovici, iar Cîrstea, ajunsă din postura de lucky loser pe tablou, o va înfrunta duminică pe olandeza Kiki Bertens.

Cele mai citite

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...

O primărie din Buzău acuză ADS că a încheiat contracte ilegale

Primăria Comunei Vernești din județul Buzău se află în mijlocul unui scandal intens după ce a acuzat Agenția Domeniilor Statului (ADS) că a...

Motoreductoarele – ce sunt și la ce le folosim?

Cauți cea mai bună soluție pentru a optimiza etapele de lucru? Dacă activezi în domeniul industrial, probabil ai resimțit presiunea de a ține pasul...
Ultima oră
Pe aceeași temă