19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportHalep: "Mă simt bine de fiecare dată când vin la Madrid"

Halep: “Mă simt bine de fiecare dată când vin la Madrid”

“Mă simt bine de fiecare dată când vin la Madrid şi sunt bucuroasă să mă întorc şi să câştig meciuri. Este un loc special pentru mine. Vin mulţi prieteni. E plăcut să joci în faţa lor, iar când te simţi ca acasă, poţi să joci mai bine”, a declarat Halep, citată de site-ul WTA.

“Astăzi, cred că a fost un meci bun. Amândouă am jucat foarte bine, iar la sfârşit eu am fost ceva mai puternică mental şi am găsit ritmul. Aşa că a fost o zi bună şi e întotdeauna un turneu bun pentru mine”, a afirmat fostul lider mondial.

Konta “a început foarte, foarte bine”, a recunoscut Halep. “A fost greu să returnez. Ştiam însă că trebuie doar să mă liniştesc şi să aştept momentul potrivit şi să schimb ceva, ceea ce am făcut, iar din acel moment, la 4-3, am schimbat puţin tactica, am jucat mai mult în mijloc. Cred că a fost cea mai bună alegere în acel moment. Apoi, după ce am câştigat acel ghem, un ghem important, de 6-5, în primul set, am avut mai multă încredere că simt meciul, simt ce trebuie să joc împotriva ei şi domin”, a adăugat jucătoarea din Constanţa.

Următoarea ei adversară va fi slovaca Viktoria Kuzmova, care în primele două tururi a trecut de două adversare din Top 30, Julia Goerges (No.16) şi Carla Suarez Navarro. Va fi primul duel între Halep şi Kuzmova.

“N-am mai jucat împotriva ei, aşa că nu ştiu cum joacă. Voi verifica puţin, am destul timp. Întotdeauna e o mare provocare când am o adversară împotriva căreia n-am mai jucat, aşa că vreau doar să văd ce trebuie să fac împotriva ei. Lucrul cel mai important e să mă concentrez asupra mea, asupra jocului meu (…)”, a spus Halep.

Românca este campioană la Madrid în 2016 şi 2017.

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Un loc de parcare din Amsterdam a fost scos la vânzare cu 500.000 de EURO

Pare incredibil, dar în orașul Amsterdam, celebrul pentru frumusețea sa și pentru stilul său de viață vibrant, un loc de parcare poate ajunge să...

VIDEO. Incendiu în Berlin. A luat foc o fabrică de armament

Incendiul care a izbucnit vineri la o mare fabrică de armament din Berlin a stârnit îngrijorare și alertă în capitala Germaniei. Potrivit informațiilor furnizate...
Ultima oră
Pe aceeași temă