19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportHandbal: CSM București, egal cu vicecampioana Europei

Handbal: CSM București, egal cu vicecampioana Europei

Principalele marcatoare ale partidei au fost Lekici, cu 8 goluri, Omoregie – 4, pentru CSM, respectiv Viahireva, 12 reuşite, pentru Rostov.

Cealaltă partidă a grupei se va juca sâmbătă, între MKS Lublin şi Team Esbjerg.

În primul meci din grupa B, CSM Bucureşti a câştigat, în deplasare, cu Team Esbjerg, astfel că, împreună cu Rostov, conduce în clasament, cu câte 3 puncte.

Iată țintarul partidelor vicecampioanei României în grupă: cu MKS Lublin (acasă, 19 octombrie şi în deplasare, 3 noiembrie), cu Team Esbjerg (acasă, 10 noiembrie) şi cu Rostov (în deplasare, 16 noiembrie).

Primele trei clasate din fiecare grupă se califică în grupele principale, unde se va da lupta pentru sferturile de finală şi, ulterior, pentru Turneul Final Four, programat în 9-10 mai 2020, la Budapesta.

Deţinătoarea trofeului este campioana Ungariei, Gyor ETO. Maghiarele au trecut în finală chiar de adversara CSM-ului, Rostov Don.

Cele mai citite

VIDEO. Incendiu în Berlin. A luat foc o fabrică de armament

Incendiul care a izbucnit vineri la o mare fabrică de armament din Berlin a stârnit îngrijorare și alertă în capitala Germaniei. Potrivit informațiilor furnizate...

Spania, ţara din UE cu cea mai mare speranţă de viaţă. Ce loc ocupă România

Datele furnizate de Eurostat, agenția comunitară de statistică, arată că Spania se situează în fruntea Uniunii Europene în ceea ce privește speranța de viață,...

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...
Ultima oră
Pe aceeași temă