25.2 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSportLiga 1, cu suporteri în tribune, cel mai devreme în iulie

Liga 1, cu suporteri în tribune, cel mai devreme în iulie

La mai bine de trei luni de la întreruperea campionatului din cauza pandemiei de coronavirus, fotbalul românesc se repune în mișcare în acest sfârșit de săptămână, meciurile urmând să se dispute cu respectarea unor protocoale sanitare stricte, fără suporteri în tribune.

Cu această ocazie, premierul Ludovic Orban i-a invitat pe mai marii Federației Române de Fotbal (FRF) și Ligii Profesioniste (LPF) la Palatul Victoria pentru o întâlnire, la care au mai luat parte și ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, şi consilierul onorific al prim-ministrului pentru organizarea EURO 2020 la Bucureşti, Gheorghe Popescu.

Cu toate că șefii fotbalului autohton doresc prezența spectatorilor pe stadioanele din România, chiar și într-o proporție de 10% din capacitatea arenelor, oferind drept exemplu ceea ce se întâmplă la vecinii din Ungaria, Bulgaria și Serbia, care au ridicat restricțiile pentru fani, premierul Ludovic Orban nu este de acord cu această idee. „Nu poate fi vorba de spectatori după 15 iunie. E foarte greu de controlat, pentru că dacă dai drumul la spectatori şi vin galeriile e super-complicat de a asigura respectarea unor reguli de distanţare sau alte lucruri. Vom vedea, dacă lucrurile evoluează bine, într-o perspectivă rezonabilă vom vorbi şi de lucrul acesta. Am văzut că în Serbia a fost un meci cu 30.000 de spectatori sau ceva de genul ăsta. Acolo e nebunie. Problema este că nu se compară situaţia epidemiologică de la noi cu situaţia epidemiologică din alte ţări. La noi e vorba şi de expunerea pe care am avut-o. Gândiţi-vă că la noi au venit 1,5 milioane de români din zone de focare masive”, a declarat prim-ministrul României, cel care este cunoscut drept un pasionat al „sportului-rege”.

Există totuși speranțe ca pe finalul acestui sezon competițional meciurile din Liga 1 să se dispute cu spectatori în tribune, chiar dacă nu la capacitatea maximă a arenelor. Asta numai în contextul în care evoluția cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 din țara noastră va fi cea scontată de autorități. În acest sens, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a oferit mai multe explicații. „Astăzi (n.r. 11 iunie) suntem la 3 luni de când a fost declarată pandemia. Dacă am reuşit ca societate să vorbim astăzi de reluarea competiţiilor cred că este rezultatul eforturilor tuturor. Aveţi tot sprijinul meu şi pentru viitor. La următoarea relaxare ne putem gândi şi la spectatori. Dar toate aceste lucruri depind de evoluţia pandemiei în România”, a spus Tătaru.

Cu alte cuvinte, având în vedere că o nouă evaluare a situației privind cazurile de COVID-19 din României va avea loc pe 1 iulie, aceasta este data de la care suporterii pot spera că le va fi permis accesul pe stadioane.

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...

Cetățenii UE consideră dezastrele naturale o amenințare mai mare decât un eventual război

Cetățenii din mai multe țări membre UE consideră că dezastrele naturale legate de climă reprezintă o amenințare mai mare decât un eventual război. Acest punct...

Taiwan, lovit de un cutremur

Taiwan a fost lovit de un cutremur cu magnitudine de 5.4, potrivit Reuters. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 25 kilometri. Conform Centrului chinez...
Ultima oră
Pe aceeași temă