14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSportMario Balotelli pleacă de la Brescia în iarnă. Ce spune președintele grupării...

Mario Balotelli pleacă de la Brescia în iarnă. Ce spune președintele grupării lombarde

Fostul jucător al echipelor Manchester City şi Liverpool nu şi-a regăsit forma de când a venit la Brescia, în luna august, marcând doar două goluri în opt apariţii în Serie A.

”Mario e trist deoarece nu poate să îşi desfăşoare jocul său obişnuit. Lupta pentru supravieţuire în Serie A implică un mare sacrificiu şi poate el a crezut că va fi mult mai simplu. În ianuarie poate pleca liber de contract. În acest moment trebuie să aleagă care este cel mai bun drum pentru el”, a afirmat Cellino, luni seara, în cadrul emisiunii de televiziune ”Le Iene”.

Luna trecută, Balotelli a ameninţat cu părăsirea terenului din cauza manifestărilor rasiste la adresa sa, în timpul meciului cu Hellas Verona.

Recent, când a fost întrebat dacă poate explica situaţia lui Balotelli, care ajunsese rezervă, Cellino a spus că s-a întâmplat deoarece atacantul este negru dar încearcă să fie ”mai alb”. Cellino a comentat în timpul emisiunii afirmaţiile făcute: ”Rasist? Sunt catolic, nu pot fi (rasist). Comentariul meu a fost scos din context. Am spus o prostie, am făcut o glumă”.

Brescia, ultima clasată în Serie A, l-a demis luni pe antrenorul Fabio Grosso şi l-a readus pe Eugenio Corini.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă