12.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportPlatini acuză: „Infantino nu vrea să revin în fotbal”

Platini acuză: „Infantino nu vrea să revin în fotbal”

Fostul preşedinte al UEFA, Michel Platini, susține că Infantino face tot posibilul pentru a-l ține departe pe acesta de fotbal, în condițiile în care suspendarea fostului Balon de Aur a expirat, iar jusțiția elvețiană l-a exonerat de acuzațiile care i-au fost aduse.

„Chiar dacă nu Infantino a provocat condamnarea mea, el împreună cu subordonaţii şi cu juriştii săi au făcut tot posibilul pentru ca eu să nu revin în fotbal”, a declarat fostul căpitan al Franței.

La începutul acestei săptămâni, FIFA a anunţat că a făcut demersurile legale pentru a obţine rambursarea a 2 milioane de franci elveţieni, sumă care ar fi fost plătită în mod nejustificat de către fostul preşedinte Sepp Blatter lui Michel Platini.

Francezul se apără: „FIFA îmi datora bani şi mi i-a dat. Cinci ani mai târziu, atunci când am candidat la preşedinţia FIFA, Federaţia internaţională m-a pedepsit pentru că mi-a dat banii respectivi. Nu pot să înţeleg”.

Platini a fost condamnat pentru încasarea sumei respective, care, susţine francezul, i-a fost promisă de Blatter cu ocazia colaborării pe care a avut-o cu acesta la începutul mandatului său, dar a cărei plată a fost făcută chiar înainte de realegerea elveţianului în funcţia de conducător al FIFA.

Plata frauduloasă a stat la baza suspendării celor doi din orice activitate legată de fotbal. Justiţia elveţiană a deschis în septembrie 2015 proceduri penale împotriva acestora, iar suspendarea lui Platini a expirat pe data de 6 octombrie 2019.

În vârstă de 64 ani, Platini a fost preşedinte al UEFA între anii 2007 și 2015.

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

VIDEO. Zeljko Kopic, înaintea meciului cu FC Voluntari: „Este un joc crucial pentru noi”

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, crede că partida cu FC Voluntari, din etapa a 7-a a play-out-ului, care se va disputa în această seară...

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...

Jack Grealish ar putea ajunge alături de Horațiu Moldovan! Atletico a pus ochii pe englez

În vârstă de 28 de ani, Jack Grealish își dorește să părăsească Manchester City la finalul acestui sezon. Cunoscut pentru talentul său în atac,...
Ultima oră
Pe aceeași temă