Având în vedere situația nemaiîntâlnită cu care lumea sportului mondial se confruntă, majoritatea competițiilor fiind amânate sau chiar anulate din cauza pandemiei de coronavirus, președintele Federației Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, vrea să clarifice situația privind fotbaliștii care vor reprezenta România la Olimpiada de anul viitor.
În acest moment, regulamentul FIFA pentru competiţia fotbalistică masculină de la Jocurile Olimpice, referitor la dreptul de participare, specifică faptul că federaţiile afiliate FIFA pot participa cu echipa naţională U23, iar lotul trebuie să fie format din fotbalişti născuţi începând cu 1 ianuarie 1997 plus trei jucători fără limită de vârstă.
În acest sens, Burleanu a trimis o scrisoare preşedintelui FIFA, Gianni Infantino, pentru confirmarea clară a participării jucătorilor născuţi în 1997. „Considerăm necesară o completare a regulamentului, prin adăugarea unei prevederi dedicate prin care să se confirme faptul că jucătorii născuţi în 1997 vor fi eligibili pentru ediţia Tokyo a Jocurilor Olimpice, chiar dacă aceştia nu se vor mai încadra la anul în categoria U23, ca efect al amânării competiţiei. Suntem convinşi de faptul că o confirmare publică a acestui aspect important va aduce clarificările regulamentare necesare asupra viitoarei competiţii.”, se specifică în scrisoarea trimisă de Răzvan Burleanu.
Demersuri similare cu cel al FRF au făcut şi federaţiile din Australia şi Coreea de Sud. În cazul în care limita de vârstă se menţine la nivelul Under-23, Brazilia, campioana olimpică en titre, ar pierde nu mai puțin de 11 jucători din lotul de 23 avut la ultima convocare.
Programate iniţial în perioada 24 iulie-9 august, Jocurile Olimpice de la Tokyo au fost amânate pentru anul viitor din cauza pandemiei de coronavirus.
În acest moment, se analizează posibilitatea organizării acestora în luna iulie. Conform guvernatorului oraşului Tokyo, Yuriko Koike, data deschiderii Jocurilor, cel mai probabil, va fi 23 iulie 2021