20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSportRomânul care vrea să bată recordul de înot în Antarctica

Românul care vrea să bată recordul de înot în Antarctica

”O să fie cel mai extrem, cel mai greu lucru pe care o să-l fac de până acum. După mine o să fie mai greu şi decât Ocean’s Seven. Voi înota în Antarctica, în perioada 17-28 februarie 2020, cel puţin o milă. Spun cel puţin pentru că nu ştiu cum o să se comporte organismul meu la minus 1-2 grade în apă şi la minus 20 grade Celsius afară. Dar eu vreau să dobor recordul mondial de distanţă care este de 2,250 km. O să încerc să înot mult mai mult. Această expediţie va fi condusă de Ger Kennedy, irlandezul care a fost observator la mila de la Bucureşti. Mi-a povestit despre această expediţie, am stat şi m-am gândit şi cred că după acest CM de Ice Swimming am mari şanse de reuşită”, a declarat Paul Georgescu.

Până la acest proiect din 2020, Paul Georgescu a precizat că are în plan pentru 2019 traversarea Canalului Mânecii cu prima ştafetă românească, formată din el şi alţi patru copii pe care îi pregăteşte la şcoală.

Ana Nanău, 12 ani, Andreea Albu, 13 ani, Anton Zamfir, 16 ani, Alice Perjoiu, 16 ani, sunt elevii cu care Paul Georgescu va ataca traversarea Canalului Mânecii, fără costum de neopren, în perioada 29 august-5 septembrie 2019.

”Fiecare membru al ştafetei înoată câte o oră. Sunt 35 km, dar eu când am traversat a trebuit să înot 54 km din cauza curenţilor. Dacă unul dintre membrii ştafetei renunţă, s-a terminat totul, sunt reguli stricte, cu observatori internaţionali, care scriu absolut tot ce faci. Încercăm împreună să scriem istorie pentru România în Canalul Mânecii. Vom traversa cu acelaşi pilot cu care am trecut eu, pentru că este foarte important pilotul”, a spus Paul Georgescu.

Un alt obiectiv important pentru Paul Georgescu este traversarea canalului Monokai din Hawaii.

”Pentru mine, traversarea acestui canal Monokai este mai importantă decât Campionatul Mondial de Ice Swimming şi datorită costurilor foarte mari. În competiţiile astea mondiale nu e ca la război. Ai încă o şansă şi încă o şansă, dar aici la Monokai nu cred că voi merge de multe ori. De asta am ales să nu schimb intensitatea antrenamentelor. Am dat tot ce am putut la 500 m, tot ce am putut la 1.000 m, dar concentrarea antrenamentelor a fost pe această provocare din Hawaii. Dimineaţă mă antrenez de la ora 6:00 până la ora 8:00, după care merg la şcoală, predau copiilor, după şcoală am antrenamente cu copiii, iar de la ora 16:00 vin fetele din ştafeta pentru Canalul Mânecii şi ajung şi eu pe la ora 20:00 acasă. Iar sâmbătă şi duminică mai fac nişte sesiuni de alergare pentru anduranţă şi sesiuni de forţă. Marea provocare la canalul din Hawaii o reprezintă ce este în apă. Rechini, dar mai ales jellyfish (meduze), care dacă te-au atins îţi blochează sistemul nervos şi te-au paralizat. Mi-e frică doar de aceste meduze. Mă va ajuta un medic din Hawaii, care face experimente pe aceste meduze şi îmi va da nişte creme care diminuează cumva efectul pişcăturilor, îţi dă şansa să continui pe moment, te paralizează puţin dar poţi să mai mişti braţele şi după o jumate de oră se duce efectul”, a precizat Paul Georgescu.

Tot în 2019, Georgescu va continua cu realizarea proiectului Ocean’s Seven şi va traversa şi Canalul Nordic (9-16 august).

Cele mai citite

“Sunt convins că Mircea Geoană va candida la președinție”, spune Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că are convingerea fermă că Mircea Geoană va candida pentru funcția de președinte al României. Această declarație a...

Dacă nu la fotbal, la tenis de masă! Elizabeta Samara câștigă Liga Campionilor

Jucătoarea română de tenis de masă Elizabeta Samara a reușit să obțină pentru a cincea oară în carieră titlul în Liga Campionilor europeni și...

Măsurile și condițiile pentru votul cu urna specială la europarlamentare și locale

Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit măsurile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile din data de 9 iunie, menţionând,...
Ultima oră
Pe aceeași temă