20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSportRugbystul italian Maxime Mbanda, decorat pentru activitatea sa de voluntariat

Rugbystul italian Maxime Mbanda, decorat pentru activitatea sa de voluntariat

Președintele Sergio Mattarella a elogiat activitatea lui Maxime Mbanda, care a fost mai bine de două luni în prima linie a luptei împotriva pandemiei.

Mbanda, component al echipei Zebre Parma, are 27 de ani şi a îmbrăcat până acum de 20 de ori tricoul naţionalei Italiei.

La finele lunii martie, Maxime Mbanda declara că întreg personalul medical din spitale face eforturi supraomeneşti în lupta cu pandemia de coronavirus şi de aceea a decis să se înscrie voluntar în corpul ambulanţierilor.

El a luat decizia în contextul în care meciurile din Turneul celor Şase Naţiuni fuseseră suspendate din cauza răspândirii infecţiei cu Covid-19, iar antrenamentele suspendate. ”Când totul a fost anulat cu rugby-ul din cauza coronavirusului, m-am întrebat cum aş putea ajuta chiar şi fără abilităţi medicale. Am găsit loc la Crucea Galbenă care avea un serviciu de transport pentru medicamente şi produse alimentare pentru persoanele în vârstă şi am intrat ca şofer”, relata Mbanda pentru AFP.

Însă, după ce o zi a livrat măşti, mâncare şi reţete medicale, puternicul jucător de linia a treia a echipei Zebre a fost trimis chiar în ”mijlocul bătăliei”.

”A trebuit să transfer pacienţi testaţi pozitiv de la un spital din zonă la altul. Am ajutat la căratul tărgilor, la împins cărucioare cu cei care nu se puteau deplasa, am ţinut aparatele de oxigen”, a explicat el.

Mbanda preciza că 95% din structurile spitaliceşti erau dedicate pacienţilor cu coronavirus. ”Dacă oamenii ar vedea ce am văzut eu în spitale nu ar mai exista nicio coadă în faţa supermarketurilor. S-ar gândi de două, trei sau patru ori înainte de a pleca din casă”, spunea atunci rugbystul.

”Am văzut oameni de toate vârstele conectaţi la aparatele cu oxigen, medici şi asistente care erau în gardă de 20 sau 22 de ore şi care nu au dormit un minut şi care încercau să se odihnească un pic ziua următoare”, povestea jucătorul.

Maxime Mbanda a ţinut să precizeze atunci că va continua să ajute, cât timp se va simţi în stare: ”Atâta timp cât voi avea putere, voi continua. Sunt aici şi rămân aici. Atâta timp cât există o urgenţă, eu voi fi acolo”.

În ultimele zile, flankerul a reluat pregătirile cu echipa sa de club pentru participarea la sezonul viitor din Pro 14 (fosta Ligă Celtică). La Zebre Parma evoluează şi pilierul român Alexandru Ţăruş.

Cele mai citite

VIDEO. Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist îi cer premierului Pedro Sanchez să rămână în funcție

Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist au venit sâmbătă, 27 aprilie 2024, din întreaga Spanie la un miting la Madrid pentru a-i cere premierului...

ANPC, recomandări pentru 1 Mai. “Acordați o atenție deosebită aspectului produsului”

Avertizarea transmisă de către directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, este deosebit de importantă pentru consumatorii din România, în...

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...
Ultima oră
Pe aceeași temă