21 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSportRusia ar putea fi exclusă din competițiile sportive pentru patru ani

Rusia ar putea fi exclusă din competițiile sportive pentru patru ani

Dacă această recomandare va fi acceptată, Rusia nu va putea participa la următoarele ediţii ale Jocurilor olimpice de vară şi de iarnă, din 2020, respectiv 2022, şi nici la JO ale Tineretului sau Jocurile Paralimpice.

Rusiei i-ar putea fi retrase, totodată, meciurile de la Campionatul European de fotbal ediţia 2020, pe care urmează să le găzduiască la Sankt Petersburg.

Autorităţile de la Moscova vor avea însă dreptul să conteste aceste posibile sancţiuni în faţa Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne.

Într-un lung comunicat, AMA a descris sancţiunile dure care i-au fost recomandate de către comitetul său de revizuire a conformităţii (CRC).

Astfel, timp de patru ani, niciun oficial rus nu va fi autorizat în locaţiile marilor competiţii sportive, iar Rusia nu ar mai putea solicita atribuirea de evenimente sportive internaţionale, inclusiv JO.

Mai rău, dacă evenimentele i-au fost deja atribuite, organizatorul va trebui să le retragă şi “să le reatribuie altei ţări, cu excepţia cazului în are acest lucru este imposibil din punct de vedere legal sau practic”. Prin urmare, această măsură ar putea viza EURO 2020 şi oraşul Sankt Petersburg.

În plus, sportivii ruşi nu vor putea participa la competiţii sportive internaţionale importante decât atunci când vor fi capabili să demonstreze că nu sunt implicaţi în vreun fel în scandalul de dopaj cu care se confruntă ţara lor. În acest caz, nu li se va permite să concureze sub steagul Rusiei, ci sub drapel neutru, aşa cum se întâmplă deja în întrecerile atletice începând din 2015.

Potrivit comitetului independent al AMA, citat în comunicatul de presă al agenţiei, “sute” de rezultate suspecte ale testelor antidoping au fost eliminate din fişierele transmise de către Rusia la începutul anului 2019. Este vorba, în opinia CRC, de “un caz extrem de grav de neconformitate”.

Cele mai citite

Mamele cu copii ar putea ieși mai devreme la pensie

Mai mulţi parlamentari de la PNL au depus la Senat un proiect de lege pentru modificarea art.51 alin.(1) din Legea nr.360/2023 privind sistemul public...

Poliția din SUA, din nou în centrul unui scandal. Un nou caz ,,George Floyd” s-a petrecut recent

Poliția americană este din nou în centrul unui scandal după ce a arestat pe 18 aprilie un bărbat de culoare. În timpul operațiunii din...

Mesaje de Florii 2024 // Cele mai frumoase urări pe care le puteți face sărbătoriților

Mesaje de Florii 2024// Duminica Floriilor este celebrată cu o săptămână înainte de Paște, adică pe 28 aprilie, și este un prilej de sărbătoare...
Ultima oră
Pe aceeași temă