11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportȘerban Nicolae mai vrea încă o dată la SIPA

Șerban Nicolae mai vrea încă o dată la SIPA

Președintele Comisiei parlamentare de anchetă privind arhiva SIPA a anunțat că va solicita Ministerului Justiției o nouă vizită a membrilor acestui for în arhiva SIPA. Membrii comisiei vor să aibă acces pe 9 noiembrie și în interiorul spațiilor de depozitare, spre deosebire de prima vizită efectuată pe 25 octombrie. 

"Aș vrea să refacem vizita la Arhiva SIPA, de data această să solicităm acces și în interiorul spațiilor depozitare, fără acces la documente, că nu asta ne interesează, doar pentru a elimina orice fel de speculații și pentru a vedea noi, fără niciun fel de alte restricții, care erau spațiile depozitare, cum este organizată. Va propun ca după audieri, joi, să facem o nouă deplasare la sediul ANP. Data viitoare propun să reiterăm invitația adresată fostului ministru al Justiției, Monica Luisa Macovei, care nu a dat niciun fel de răspuns dacă a primit, dacă nu a primit invitația”, a afirmat Șerban Nicolae. potrivit Agerpres.

Următoarea ședință a Comisiei va fi în dimineața zilei de 9 noiembrie, când va fi audiat ultimul șef al SIPA, Doru Dobocan.

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Ultima oră
Pe aceeași temă