16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSportSimona Halep anunță ce obiective și-a trasat pentru anul 2021

Simona Halep anunță ce obiective și-a trasat pentru anul 2021

„Principalul obiectiv este o medalie la Jocurile Olimpice, să merg acolo şi să pot concura la cel mai înalt nivel, dar fiecare turneu este un obiectiv pentru mine în acest an”, a spus Halep.

„Întotdeauna am spus că fiecare turneu este important pentru mine şi nu tratez unele turnee ca fiind mai importante ca altele. Când merg la un turneu vreau să dau sută la sută. Dar nu ştii niciodată ce se va întâmpla săptămâna viitoare, aşa că mă concentrez să fiu sută la sută în acea săptămână. Am învăţat anul trecut că trebuie să trăieşti în fiecare zi în parte”, a mai spus Halep.

„Presiune există, pentru că ai aşteptări în fiecare săptămână şi spui că vrei să joci la sută la sută. Acest lucru trebuie să îl aştepţi de la tine, pentru că la acest nivel te aştepţi să dai maximum pe teren de fiecare dată”, a subliniat fostul lider mondial.

Românca a vorbit şi despre perioada de carantină pe care o petrece la Adelaide, înaintea turneului de la Melbourne: „Sunt bine. Lucrurile sunt bune aici la Adelaide, avem condiţii bune”.

Simona Halep va participa la turneul Australian Open, care a fost reprogramat anul acesta pentru perioada 8-21 februarie. La ediţia de anul trecut, ea s-a oprit în semifinale.

Cele mai citite

Olympiakos Pireu și Fiorentina, cu un pas în finala Europa Conference League

Olympiakos Pireu și Fiorentina sunt favorite la calificarea în finala ediției din acest an a Europa Conference League, după ce s-au impus, joi seară,...

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit. Tradiții și obiceiuri

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a fost răstingnit pe cruce și a fost dus în mormânt. Conform...

Unirea Shopping Center: Inima Comercială a Bucureștiului

Situat în centrul vibrant al Bucureștiului, Unirea Shopping Center nu este doar un simplu centru comercial, ci o emblemă a orașului, fiind unul dintre...
Ultima oră
Pe aceeași temă