13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSportSimona Halep, calificare cu emoții în sferturile turneului de la Dubai

Simona Halep, calificare cu emoții în sferturile turneului de la Dubai

Halep, principala favorită, a reuşit să se impună după exact două ore de joc, în faţa unei adversare incomode, care a câştigat clar primul set, cu 6-1, şi a ratat o minge de meci în tiebreak.

La primul său meci după semifinala de la Australian Open, Halep a fost complet ieşită din ritm în primul set, în care a greşit mult şi nu a reuşit să facă faţă jocului imprevizibil al tunisiencei, care s-a impus cu 6-1. Halep a jucat mai bine în actul secund, în care Jabeur a scăzut evident nivelul, în special din punct de vedere fizic. Românca a condus cu 3-0 şi 5-1, câştigând cu 6-2.

Simona a avut nevoie de intervenţia medicului pentru probleme la spate înaintea setului decisiv, dar a început bine şi a condus cu 3-0 şi 4-1. A urmat o serie de erori şi acestea au fost speculate de adversară, care a reuşit egalarea, 4-4, iar la 5-5 Jabeur a reuşit un break. Halep a evoluat perfect în game-ul următor, adjudecat la zero pe serviciul tunisiencei şi setul a ajuns în tiebreak. Halep a condus cu 4-2 şi a avut trei mingi de meci la 6-3, dar le-a ratat pe toate, Jabeur a ratat una la 7-6 pentru ea, după care Simona a câştigat ultimele trei puncte şi meciul.

Halep a pierdut primul său meci cu Jabeur (25 ani, 45 WTA), în 2018, în primul tur la Beijing, abandonând după primul set, câştigat cu 6-1 de tunisiancă.

În sferturi, Halep o va înfrunta pe belarusa Arina Sabalenka (21 ani, 13 WTA), cap de serie numărul şapte, care a dispus miercuri de belgianca Elise Mertens cu 6-4, 6-3.

Halep a câştigat titlul la Dubai în 2015, iar anul trecut s-a oprit în sferturile de finală, învinsă de elveţianca Belinda Bencic.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă