15.7 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSportSvitolina: Simona a jucat incredibil astăzi

Svitolina: Simona a jucat incredibil astăzi

“Nu am profitat de şansa mea şi sunt dezamăgită. Vrei să joci bine, vrei să arăţi că eşti acolo să lupţi. Simona a jucat incredibil astăzi. Scorul a arătat că eu am luat decizii proaste, iar ea a jucat incredibiI”, a declarat Svitolina.

Simona Halep, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 7, s-a calificat pentru prima dată în finala turneului de la Wimbledon, după ce a învins-o, joi, cu scorul de 6-1, 6-3, în 72 de minute, pe jucătoarea ucraineană Elina Svitolina, numărul 8 mondial şi cap de serie numărul 8. Halep va juca a cincea finală de grand slam, a treia de turneu în acest an şi cea cu numărul 36 (în total) din carieră, la simplu. Jucătoarea română a câştigat un singur grand slam, la Roland Garros, anul trecut.

În finală, Halep va evolua cu Serena Williams (SUA), locul 10 WTA şi cap de serie numărul 11, sau cu Barbora Strycova (Cehia), locul 54 WTA.

Cele mai citite

Mesajul de Paști al Patriarhului Daniel: ,,Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”

Patriarhul Daniel a transmis credincioșilor un mesaj cu ocazia Sfintelor Paști: „Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos cel Răstignit este adevărul central al Sfintei...

Amenzi de 4,6 milioane de euro pentru 29 de retaileri. Plus: deconectarea și telemunca în UE

Comisarul european pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit, a declarat, cu ocazia zilei de 1 mai, că telemunca şi deconectarea trebuie să...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...
Ultima oră
Pe aceeași temă