20.9 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSportUn francez, noul selecţioner al naţionalei României de rugby

Un francez, noul selecţioner al naţionalei României de rugby

În vârstă de 44 de ani, Marc Lievremont a mai antrenat echipea US Dax, între 2008 şi 2010, apoi a pregătit înaintarea la Aviron Bayonnais, în perioada 2010-2011. Între 2015 şi 2017, el a fost managerul echipei “under 20” a Franţei.

România a obţinut calificarea la Cupa Mondială din 2019, însă a fost exclusă pentru că a folosit un rugbist fără drept de joc. 

Lievremont îl va înlocui la conducerea tehnică a primei reprezentative pe galezul Lynn Howells, care a demsionat la începutul lunii martie.

Lynn Howells a debutat pe bancă tehnică a României în 4 februarie 2012, într-un meci din Cupă Europeană a Naţiunilor, cu Portugalia, la Bucureşti, victorie 15-7.

Lievremont, care evolua în linia a treia, a antrenat-o anterior pe US Dax, între 2008 şi 2010, iar apoi s-a ocupat de înaintarea echipei Aviron Bayonnais, în sezonul 2010-2011. Între 2015 şi 2017 a fost managerul echipei Under-20 a Franţei.

Ca jucător, Thomas Lievremont a fost de trei ori campion al Franţei cu Biarritz (în 2002, 2005 şi 2006) şi a câştigat cu echipa Franţei de trei ori Turneul celor Şase Naţiuni, în 1998 şi 2004 (Marele Şlem) şi 2006 şi a fost şi vicecampion mondial cu echipa în 1999.

Cele mai citite

Armata israeliană a început evacuarea civililor din Rafah, înaintea unei posibile ofensive

Armata israeliană a început evacuarea civililor din orașul Rafah, aflat în sudul Fâșiei Gaza, aparent în cadrul pregătirilor pentru o operațiune militară în această...

Vremea se va răci în majoritatea regiunilor, în următoarele zile. Temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

Vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile, însă de la mijlocul săptămânii viitoare maximele termice vor atinge 28 de grade...

Armata israeliană a început bombardamente asupra estului orașului Rafah

Armata israeliană efectuează luni seara bombardamente intense asupra estului oraşului Rafah, după anunţul Hamas că a acceptat o propunere înaintată de Egipt şi Qatar...
Ultima oră
Pe aceeași temă