19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportUNDĂ VERDE de la UE pentru Master Planul de Transport. Reacţie IRONICĂ...

UNDĂ VERDE de la UE pentru Master Planul de Transport. Reacţie IRONICĂ a guvernatorului BNR

UPDATE 17:40  Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Centrale, a criticat, vineri, Master Planul propus de autorităţile de la Bucureşti despre care a spus că “o să trecem Carpații cu autostrada prin 2020“. Suntem în 2016 si n-am trecut Carpații și o să-i trecem cu autostrada în 2020.  În 2000, când negociam intrarea în UE în 2007, le-am spus că terminăm până în 2006 coridorul, legarea Europei de Marea Neagră. Nu cred că o să avem nici în anul 2018. Daca tot ați amintit de Ferdinad, primul lucru pe care l-a făcut în România Mare a fost să lege căile ferate din Transilvania, primul lucru pe care l-a făcut, și noi ajungem la nu știu câte Master Planuri“, a declarat Isărescu, citat de Mediafax.

 

***

Comisia Europeana a acceptat varianta finală a Master Planului General de Transport (MPGT), împreuna cu documentele – cheie ce stabilesc proiectele prioritare și calendarul de realizare, a anuntat Ministerul Transporturilor.

Astfel, proiectul pentru pentru utilizarea fondurilor europene nerambursabile, în perioada 2014-2020, în sectoarele de transport, mediu și energie a primit undă verde de la Bruxelles.

“Master Planul General de Transport reprezintă principalul document strategic pentru dezvoltarea infrastructurii și serviciilor de transport în România pe perioada 2015 – 2030”, subliniază Ministerul Transporturilor, într-un comunicat.

Potrivit documentului făcut public de Ministerul Transportului, pentru sectorul rutier se vor construi peste 1200 de km de autostradă, 1900 de km de drum expres, drumuri Transregio si Transeuro cat si Variante Ocolitoare. Valoarea estimată a proiectelor de dezvoltare a infrastructurii rutiere este de peste 26 miliarde de euro.

În sectorul feroviar feroviar vor fi modernizate peste 4000 de km de cale ferată, va fi achiziționat material rulant nou și vor fi introduse servicii feroviare pentru creșterea atractivității acestui sector. Aceste proiecte se ridică la aproximativ 14 mld. Euro.

Pentru sectorul naval au fost identificate proiecte de îmbunătățirea navigației pe Dunăre și pe canalele navigabile pe o lungime de 670 de km și modernizarea infrastructurii portuare pentru 32 de porturi. Valoarea totală a investițiilor pentru acest sector este de 2 mld. Euro.

Pentru sectoarele aerian și multimodal au fost identificate 15 aeroporturi care vor beneficia de proiecte de modernizare și creșterea capacității aeroportuare, respectiv dezvoltarea a 11 terminale multimodale amplasate în ariile de conectivitate și potențial economic ridicat, cu o valoare estimata de 1.6 mld. Euro.

Master Planul General de Transport prevede pentru perioada 2015-2030 proiecte în valoare totală de 43,5 mld. Euro pentru toate sectoarele de transport, proiecte care vor valorifica potențialul economic al României”, a declarat Iulian Matache, Ministrul Transporturilor.

Master Planul General de Transport a fost elaborat de către Ministerul Transporturilor cu sprijinul unei asistențe tehnice externe finanțată din fondurile europene nerambursabile aferente perioadei 2007-2013. Procesul de elaborare a MPGT a început în luna Martie 2012 și s-a finalizat în luna Februarie 2015.

În luna Februarie 2015 după finalizarea consultărilor cu toate partidele politice reprezentate în Parlamentul României MPGT a fost transmis oficial la Comisia Europeană. În perioada Februarie 2015-Iulie 2015 a avut loc un proces de ajustare a MPGT în funcție de comentariile și observațiile Comisiei Europene. 

În ultima întâlnire tehnică dintre experții Ministerului Transporturilor și cei ai Comisiei Europene, desfășurată în date de 1 iulie 2015, au fost discutate și soluționate ultimele puncte metodologice referitoare la ierarhizarea proiectelor, strategia de implementare a acestora și condițiile de activare a clauzei de reformă structurală.

 

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Mesaje de PAȘTE 2024: Hristos a Înviat!

Mesaje de Paște de trimis în aceste zile sfinte celor dragi. România Liberă îți propune o selecție de urări de Paște, SMS-uri pe care...

Un loc de parcare din Amsterdam a fost scos la vânzare cu 500.000 de EURO

Pare incredibil, dar în orașul Amsterdam, celebrul pentru frumusețea sa și pentru stilul său de viață vibrant, un loc de parcare poate ajunge să...
Ultima oră
Pe aceeași temă