USR a solicitat, miercuri, Birourilor Permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor să sesizeze Comisia de la Veneţia în chestiunea abuzului în serviciu.
USR dorește ca Parlamentul să obțină, pe acestă cale, o interpretare oficială cu privire la raportul Comisiei despre introducerea unui prag pentru infracţiunea de abuz în serviciu.
Cererea USR apare în contextul în care Parlamentul va discuta o recomandare a CCR pentru introducerea unui prag valoric la abuzul în serviciu.
”USR susţine necesitatea de a obţine o interpretare oficială din partea Comisiei de la Veneţia asupra acestui raport, astfel încât eforturile Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei să se concretizeze într-un proiect normativ compatibil cu ultimele evoluţii şi recomandări europene în domeniu”, explică un comunicat de presă transmis, miercuri, de USR.
"USR nu susţine introducerea unui prag pentru această infracţiune, deoarece de multe ori prejudiciul abuzului în serviciu nu poate fi cuantificat în bani, dar consecinţele faptei sunt foarte grave pentru societate”, a explicat senatorul USR George Dircă.