11.5 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSportVIDEO. Echipa lui Suarez și Cavani s-a distrat la Copa America

VIDEO. Echipa lui Suarez și Cavani s-a distrat la Copa America

Uruguay – care deține recordul de trofee în Copa America, încoronându-se campioană de 15 ori – a început în forță meciul de la Belo Horizonte, iar mijlocașul lui Seattle Sounders, Lodeiro, a deschis scorul rapid, în al șaselea minut de joc.

Eliminarea lui Quintero din minutul 28 a facilitat misiunea ”celeștilor”, care au mai înscris de două ori până la pauză, prin Cavani (33) și Suarez (44). Autogolul lui Mina din minutul 78 a încheiat o seară nefericită pentru ecuadorieni.

Vezi AICI rezumatul partidei.

Următorul meci programat din această grupă este Japonia – Chile, mâine dimineată de la ora 02:00.

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă