13.1 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăTechAsociația „Măgurele Science Park” lansează modulul de modelare 3D pentru elevi

Asociația „Măgurele Science Park” lansează modulul de modelare 3D pentru elevi

Pornind de la noțiuni de bază ale modelării 3D, participanții au învățat să creeze obiecte virtuale simple, mergând mai apoi către structuri complexe cu tematică urbană.

Spre finalul anului, Asociația s desfășurat un concurs de modelare 3D cu tematică de Crăciun, la care au participat elevi de gimnaziu din județul Ilfov. Peste 30 de lucrări au fost supuse votului public, iar primii 3 clasați au fost declarați câștigători. Aceștia, au modelat decorațiuni de Crăciun ce au fost imprimate 3D în cadrul SmartLab Măgurele și le-au fost trimise pentru a-și decora brazii în perioada sărbătorilor.

Pentru anul 2021, Asociația „Măgurele Science Park” propune partenerilor noi module de modelare 3D, începând cu o tematică foarte atractivă pentru cei mici: Vestul Sălbatic! În cadrul celor 3 sesiuni, aceștia vor „desena” scene tipice perioadei respective, învățând în același timp noi concepte și tehnici de modelare. Pe parcursul anului, vor putea participa la concursuri atractive, la module avansate de modelare 3D și, cât de curând, vom redeschide SmartLab Măgurele pentru toți doritorii.

SmartLab Măgurele, primul laborator digital inteligent deschis pentru elevi în Județul Ilfov, este o inițiativă a Asociației „Măgurele Science Park”. Laboratorul este dotat cu imprimante și scanere 3D, ochelari VR, roboți educaționali, precum și calculatoare performante. Laboratorul este disponibil gratuit tuturor elevilor din Județul Ilfov, pe bază de programare la smartlab@magurelesciencepark.ro.

Cele mai citite

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...
Ultima oră
Pe aceeași temă