18.5 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăTechDeputatul Mihai Popa a renunțat la funcțiile din PSD

Deputatul Mihai Popa a renunțat la funcțiile din PSD

Deputatul Mihai Popa s-a suspendat din toate funcţiile deţinute în Partidul Social Democrat. Decizia sa a fost transmisă Biroului Permanent Judeţean care a luat act de ea în şedinţa din data de 10 noiembrie 2017.
Coordonarea filialei Făgăraş a PSD va fi asigurată de Ion Negrilă, până la organizarea unor alegeri interne.
Deputatul Mihai Valentin Popa, preşedinte al PSD Făgăraş, este cercetat sub control judiciar, fiind acuzat că şi-ar fi folosit influenţa pentru a menţine la conducerea unui spital din judeţul Braşov o persoană agreată de acesta. Amănunte AICI!
Cele mai citite

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...
Ultima oră
Pe aceeași temă