13.4 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăTechEclipsă totală de Soare deasupra Chile

Eclipsă totală de Soare deasupra Chile

Fenomenul astronomic va debuta la ora locală 13:01 (17:01 GMT) în Oceanul Pacific, iar banda de totalitate, cu o lăţime de peste 150 de kilometri, va ajunge pe coastele chiliene la 16:38 (20:38 GMT), după care va traversa sudul Argentinei, potrivit Fundaţiei chiliene din domeniul astronomiei.

Umbra Lunii, care se va interpune între Soare şi Terra, va determina două minute de obscuritate totală în plină zi, iar temperatura ar urma să scadă cu trei până la patru grade Celsius.

În Chile, unde se află peste 45% dintre sistemele de observaţii astronomice la nivel mondial, sunt aşteptaţi circa 30.000 de turişti, oameni de ştiinţă, vânători de eclipse, pasionaţi de astronomie sau doar curioşi, iar meteorologii prognozează condiţii de cer senin în nordul ţării.

“Va participa un număr mare de persoane (…) Este vorba despre un eveniment istoric care are loc în această regiune”, precizează Catalina Henriquez, care conduce o agenţie de astroturism din Vicuna (450 de kilometri la nord de Santiago), în apropiere de Valea Elqui, unde se află observatorul Mamalluca, care a deschis calea dezvoltării astroturismului din Chile.

Cer senin

Matias Badilla, în vârstă de 19 ani, a venit împreună cu familia sa special pentru a asista la acest eveniment astral pentru care se pregăteşte de şapte ani. “Este un lucru pe care l-am planificat de mult timp. Familia mea iubeşte tot ce are legătură cu ştiinţa şi popularizarea acesteia. Pentru noi, să vedem acest fenomen atât de aproape, într-un loc atât de frumos, este o ocazie pe care nu o puteam rata”.

Potrivit observatorului de La Silla, situat la 2.400 de metri altitudine şi administrat de Organizaţia europeană pentru observaţii astronomice în emisfera australă (ESO), ”se întâmplă foarte rar ca o eclipsă de soare să se producă chiar deasupra unui observator ştiinţific profesional, care deţine telescoape de mari dimensiuni”.

În nordul Chile, cunoscut pentru cerul senin şi clima uscată, se află diferite observatoare, cum ar fi Paranal, care adăposteşte cel mai mare telescop optic de pe planetă, precum şi radiotelescopul Alma.

De anul viitor, în special după inaugurarea Telescopului Gigant Magellan (GMT), precum şi a Telescopului European Extrem de Mare (E-ELT), Chile va concentra 75% din observaţiile astronomice la nivel mondial.

În capitala statului, Santiago de Chile, eclipsa va fi vizibilă cu o totalitate de 92%.

O altă eclipsă totală de soare va putea fi observată în sudul ţării şi la 14 decembrie 2020.

Cele mai citite

După Milano, Manele pe tot Mapamondul. Acum, pe prima scenă în Insulele Solomon

Ilustrație: Marian Avramescu După mulți ani în care momentul era anticipat, dar tot nu se fructificau previziunile, manelele românești chiar au reușit să cucerească...

MESAJE DE PAȘTE 2024: Trimite cele mai frumoase urări de Înviere

O selecţie a celor mai inspirate:mesaje de Paşte, felicitări şi urări de Înviere care pot fi trimise prin SMS apropiaţilor, în noaptea de înviere. SMS DE PAŞTE, URĂRI DE PAŞTE, MESAJE DE...

Nouă rețea pentru a viza traficanții de migranți în domeniul digital

Discuțiile din cadrul reuniunii tematice, organizate de Comisia Europeană și Europol, au condus la concluzii cheie privind răspunsul comun la activitățile online de trafic...
Ultima oră
Pe aceeași temă