16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăTechLansarea sondei care va ajunge la Soare, amânată

Lansarea sondei care va ajunge la Soare, amânată

Sonda, de mărimea unei maşini realizată cu 1,5 miliarde de dolari, ar trebui să decoleze duminică la bordul rachetei Delta IV-Heavy de la Cape Canaveral, în Florida.

Agenţia spaţială americană a prevăzut o fereastră de lansare de o durată de 65 de minute, începând cu ora locală 7.33 GMT, datorită condiţiilor meteorologice favorabile în proporţie de 70%. Însă, din cauza unei probleme de presiune a heliului gazos care a fost identificată cu câteva minute înainte de decolare, NASA a decis să amâne pentru duminică, la ora 7.31 GMT când va fi următoarea fereastră de lansare.

Misiunea Parker este clară: să devină primul vehicul spaţial construit de om care înfruntă condiţiile infernale ale coroanei solare, o parte din atmosfera Soarelui, care este de 300 de ori mai caldă decât suprafaţa astrului.

Mai concret, sonda Parker va trebui să străbată în jur de 6,2 milioane de kilometri din suprafaţa Soarelui. Ea va trebui să traverseze de 24 de ori coroana solară timp de şapte ani cât durează misiunea.

Cele mai citite

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă